Deşi e un teolog respectat şi apreciat în străinătate, deşi e doctor în istoria creştinismului antic la Sorbona, Cristian Bădiliţă e un nume mult mai puţin cunoscut, în bisericile de la noi, decât alte personaje adulate de enoriaşi ca nişte veritabili sfinţi în viaţă – Gigi Becali, de pildă, filosoful practician aflat, momentan, în practică la Jilava. Sarcastic, dar plin de tâlc şi de umor, teologul Bădiliţă e dovada vie că niciun profet nu-i iubit în ţara lui.
Reporter: Ştiu că, în opinia mai-marilor BOR, sunteţi un teolog foarte „rău de gură“. Nu v-au ameninţat că vă dau afară din turma credincioşilor şi vă retrag şi viza de Rai?
Cristian Bădiliță: Ce-ar fi fost Biserica dacă Isus însuşi n-ar fi fost „rău de gură“ cu BOR-iştii vremii Sale? Nici n-ar fi existat. Pentru iudei, profeţii creştini au fost mereu catalogaţi drept „răi de gură“, „blasfemiatori“, „necredincioşi“, chiar „atei“. Evident, nicio comparaţie între biata mea netrebnicie şi profeţii de la începutul creştinismului. Dar ei îmi sunt modele şi maeştri, „cei răi de gură“ din preajma lui Isus, sau din imediata Lui succesiune. Nu toţi „mai-marii“ din Sinod mă detestă. Sunt unii, mai periculoşi, care mă admiră, alţii, şi mai periculoşi, care mă simpatizează. Ca să nu complic lucrurile, am trecut în anul 2012 sub jurisdicţia episcopului greco-catolic de Oradea. Cât despre viza spre Rai, am rugat-o pe soţia mea să se ocupe.
Care-i blestemul României: că, după 50 de ani de comunism, s-a ales cu o grămadă de atei sau că, după 23 de ani post-comunism, are atâţia bigoţi?
Problema nu sunt nici ateii puri, nici bigoţii puri, ci bigoţii atei. Noi am inventat pravoslavnicul ateu, chiar preotul ateu. Insul care, după ce aprinde zece lumânări şi coregrafiază o sută de mătănii, iese din biserică înjurând de mama focului sau îşi ia preoteasa la păruială, convins fiind că Duhul Sfânt este, simultan, şi „ăl mai mare şmecher“, dar şi „ăl mai mare fraier“ din România.
Iisus a intrat pe asin în Ierusalim. Credeţi că înalţii prelaţi ortodocşi folosesc caii-putere ai Mercedesului fiindcă asinii-putere nu s-au inventat încă?
Poate o să vă şocheze, dar să ştiţi că tot Isus a inventat şi Mercedesul. Creştinismul a deschis orizontul tehnicii moderne, aşa încât popii nu fac decât să beneficieze de rezultatul propriei lor doctrine. Problema nu e tehnica în sine, ci folosirea sau ostentarea ei. Când în România jumătate din creştini nu-şi pot permite să cumpere o găină, darămite un asin, a face „evanghelizare“ cu Mercedesul mi se pare grotesc. Dar, atenţie, creştinii obişnuiţi asta vor! Spectacol. Putere. Exhibare. Nu bun simţ. Aduceţi un mitropolit călare pe un măgar la biserică, sau pe jos, pe propriile sale picioare, şi-o să vedeţi cum e primit. În „viziunea filozofică“ a poporului recent, Mercedesul a devenit nu doar vehiculul, ci şi simbolul sacrului. Un prelat care adoptă simplitatea va fi socotit, la noi, fie „tâmpit“, fie „homosexual“.
În cărţile sfinte se vorbeşte despre sfinţi făcători de minuni. În condiţiile astea, oamenii politici care săvârşesc minunea înmulţirii micilor şi găleţilor n-ar trebui şi ei sanctificaţi de BOR?
Absolut, subscriu şi propun chiar înfiinţarea unui nou Ordin cavaleresc, al Mititeilor şi Găletuşelor, cu un scut pe care să figureze trei găletuşe flancate de cinci mititei, iar jos inscripţia HOC SIGNO VINCES. Ar muri de invidie Constantin, zis Cel Mare.
Goana după moaşte e un fenomen specific românesc?
Deloc. Cultul moaştelor apare în Antichitatea creştină, în secolul al IV-lea, a luat amploare o dată cu liberalizarea constantiniană. Există o legătură genetică între cultul păgân al eroilor şi cultul creştin al relicvelor. Dar adevăraţii sfinţi, precum Antonie, părintele monahismului, îşi luau măsuri din timpul vieţii, pentru ca trupurile lor să nu ajungă obiect de idolatrizare. Ucenicii le îngropau trupurile în locuri neştiute sau foarte greu accesibile. Eu însumi venerez relicvele sfinţilor, dar evit înghesuiala. Înghesuiala distruge starea de reculegere şi apoi îmi aminteşte de cozile „la butelii“ care mi-au schilodit copilăria. Relicvele sfinţilor nu sunt nici pomană şi nici butelii pentru aragaz.
Citiți interviul integral în ediția tipărită a revistei Academia Cațavencu (nr. 41), disponibilă toată săptămâna la tarabe, benzinării și cimitire autorizate BOR.
