Deşi bourii din codri au dispărut de mult de pe meleagurile mioritice, boii din trafic sunt în elementul lor şi prosperă de minune, încurajaţi de o legislaţie permisivă şi de anumiţi domni miliţieni sensibili la chipurile istorice de pe bancnote. Aparent, nimeni nu poate face nimic pentru a stopa invazia „bizonilor“ călare pe mulţi cai-putere. Cum însă românul e inventiv, pe Facebook au apărut, în ultima vreme, mai multe grupări de „haiduci urbani“ care-şi propun să-i disciplineze într-un mod inedit pe grobienii cu merţane. Cu liderul unui asemenea grup am discutat şi noi. Îl cheamă Bogdan, e absolvent de Psihologie şi de aceea nu-i de mirare că vrea să umble la psihologia bizonului majoritar.
Reporter: De unde şi până unde „Parchez ca un bou“?
Bogdan: Nu te gândi că numele l-am găsit în urma unei sesiuni de 48 de ore de brainstorming sau în urma unui training la Predeal. Acum vreo 6 ani, proaspăt șofer fiind, m-am lovit de o altă realitate cruntă a vieții în România – lipsa locurilor de parcare. De fiecare dată când ajungeam acasă, nu găseam loc de parcare, iar unul dintre motivele pentru care se întâmplă asta era faptul că unii parcau total aiurea. Îmi aduc aminte că era un tip cu un Suzuki Swift care mereu ocupa 2,3 locuri cu chichineața lui și într-o seară, exasperat fiind, i-am spus iubitei mele, Alina, „ia uite-l pe ăsta, mereu parchează ca un bou“… De aici până la încropirea unui logo și printarea acestuia pe autocolant nu a fost decât un mic pas. Simțeam nevoia să fac ceva, să-i atrag atenția acelui om. Apoi am devenit din ce în ce mai atent la cei care parcau aiurea și mă încurcau în trafic și lipirea acelui sticker era o vendetă personală. Încă de la început nu am dorit să provoc vreo pagubă mașinii încriminate, tocmai de aceea nu foloseam autocolant de hârtie pentru că se dezlipește foarte greu. Într-o perioadă le înmânam personal autocolantul să și-l lipească singuri. Nu m-a alergat nimeni, cred că erau foarte surprinși și nu aveau nici o reacție.
Ce faceţi voi e vendetta sau justiţie pe cont propriu?
Nu avem pretenția că facem justiție. Sunt instituții ale statului care se ocupă (sau nu) cu asta. Noi vrem să atragem atenția celor care parchează aiurea și sperăm – măcar de rușine să nu apară pe Facebook – ca data viitoare să fie mai atenți și să aibă mai multă considerație față de ceilalți. Scopul nostru este de a educa, nu de a jigni sau de a pedepsi. Scria o tanti pe un blog că așa-numita „campanie de bun simț“ pe care o desfășurăm noi nu are legitimitate, întrucât noi facem educație prin jigniri. În primul rând cuvântul „bou“ nu este jignitor, este o referire la un animal, care evident, nu știe să parcheze. Dacă spuneam „parchez ca o pisică“ era diferit doar pentru că pisicile sunt simpatice și virale pe Facebook?
Crezi că un sticker lipit pe oglindă poate transforma un „bizon“ într-un şofer model?
Mă bucur că m-ai întrebat de celebrul sticker lipit pe oglindă. S-a creat o oarecare confuzie din cauza presei care a amestecat cumva lucrurile și aș vrea să lămurim acest aspect. Noi am început cu un sticker, am continuat cu un site http://parchezcaunbou.info și de un an avem și o pagină de Facebook, care i-a inspirat și pe alții să demareze campanii locale. Lipirea sticker-ului de hârtie „Ai parcat ca un bou“ este o campanie a unor băieți din București și noi vrem să ne delimităm clar de acțiunile acestora. Nu încurajăm lipirea acestor stickere și nu promovăm această campanie. Nu îndreptăm un rău făcând un alt rău și provocând pagube. Poate sunteți dezamăgiți de această poziție, dar asta este opinia noastră. Stickerele pe care le distribuim noi se dezlipesc foarte ușor și îi atrag atenție șoferului că nu a procedat corect. Cu siguranță un sticker nu transformă un „bou“ într-un șofer model, dar poate intră pe site sau pe Facebook, vede ce minunății sunt acolo și realizează că a greșit și că putea parca mai bine. Poate data viitoare va fi el cel care va simți nevoia să lipească un sticker, să facă o poză și s-o urce pe Facebook.
Nu vă e teamă că vreun cocalar cu tinicheaua pe oglindă vă caută cu 200 de pretenari şi vă cazează vreo două luni la Urgenţe?
În toți acești ani de campanie, am primit o singură amenințare. La începutul anului am postat o poză cu o Skoda parcată pe două locuri rezervate persoanelor cu dizabilități. Acea poză a făcut pagina să explodeze și de atunci am devenit cu adevărat cunoscuți și apreciați. Proprietarul mașinii în cauză mi-a trimis mesaj și mi-a ordonat să scot poza, în caz contrar se va ajunge la Poliție și să mă învăț minte ca data viitoare să cenzurez numerele. Nu m-am conformat și nici el nu a făcut nimic. Poza aceea a apărut în edițiile online ale mai multor publicații naționale și locale, pe bloguri, peste tot. Omul e vedetă acum.
De unde vă procuraţi stickerele, că poate vor şi alţii?
Stickerele le printam la diverse tipografii din Constanța, însă am renunțat pentru că erau costurile cam mari. Am început o colaborare cu Xplicit, niște băieți mai underground, unde am făcut și tricourile pentru concurs.
Vă sponsorizează cineva sau îi „civilizaţi“ pe nesimţiţi din buzunarul vostru?
Deocamdată, toți banii care s-au cheltuit cu această campanie au ieșit din buzunarul nostru. Sperăm ca, prin vânzarea tricourilor și a stickerelor, să mai acoperim din costuri.
Cu Poliţia aţi încercat să vorbiţi? Cum privesc oamenii legii iniţiativa voastră?
Poliția locală din Constanța stă cu un ochi pe Facebook să vadă ce mai apare nou prin parcări și se duc în punctele fierbinți. Am observat că acțiunile lor s-au intensificat anul acesta și sunt convins că „parchez ca un bou“ are un merit din acest punct de vedere. Nu am discutat oficial cu aceștia, dar avem în plan și acest lucru și ne dorim să colaborăm cu autoritățile.
Unii vă acuză de vandalism şi susţin că nu aşa se civilizează participanţii la trafic. Voi ce spuneţi: se poate face civilizaţie cu bâta sau, mă rog, cu stickerul?
Pe noi nu ne poate acuza nimeni de vandalism… am explicat mai sus lucrul acesta. Sperăm ca oamenii să fie mai civilizați, tocmai de aceea ne batem capul și ne consumăm timpul. Sunt multe aspecte ale conduitei cetățenilor care trebuie semnalate. Simți nevoia unui „fac mizerie ca un bou“, „nu-ți dau prioritate ca un bou“, „mă bag în față ca un bou“ etc…
Când ţi se par bizonii din trafic mai deranjanţi: când conduc sau când parchează?
Cred că „boii“ sunt la fel de deranjanți și în trafic și în parcări. Și cred că sunt aceiași. Nu este exclus să-l găsești la mall parcat pe 2-3 locuri pe cel care tocmai ți-a tăiat fața în sensul giratoriu.
Câte poze cu parcări „nefericite“ primiţi zilnic pe Facebook? De unde ştiţi că o maşină parcată pe două locuri de handicapat nu aparţine chiar unui handicapat? Nu există şi posibilitatea unor „erori judiciare“?
Zilnic primim 20-30 de poze pe care le selectăm. Unele nu sunt foarte explicite sau sunt de calitate inferioară. La început postam tot, acum ne permitem să fim selectivi pentru că și publicul este pretențios. Și nu are rost să umplem pagina cu poze care nu sunt sugestive pentru campania noastră. De obicei, pozele conțin și o mică descriere care indică faptul că șoferul nu avea dizabilități sau ceva asemănător. Mai mult, mașinile care au dreptul să parcheze în asemenea locuri trebuie să aibă o autorizație în parbriz. Nu exclud faptul că putem greși. În cazul acesta scoatem poza, ne cerem scuze, oferim un tricou „Eu nu parchez că un bou“.
Speraţi ca, prin iniţiativa voastră, să declanşaţi o revoluţie a bunului simţ, în urma căreia bizonii din trafic să aibă soarta dinozaurilor?
Revoluția cred că a început deja, au apărut pagini locale în toate orașele mari. Am discutat cu administratorii acestor pagini și am decis să avem o direcție comună. În prima fază i-am branduit „Parchez ca un Bou“ și de acum încolo vom colabora pentru ca toate materialele să aibă o expunere cât mai mare.