Din momentul în care Ponta i-a anunțat că au liber pe 10, studenții, chiar și agnosticii ăia de la Filosofie, au devenit cei mai credincioși tineri români. În fiecare zi, de trei sau chiar de patru ori (la prânz mai des decât spre seară) studenții români se roagă. Cu foc, cu lacrimi în ochi și cu oftaturi din inimă. În pauzele dintre cursuri bat mătănii și-n laboratoare se pun cu fața la Răsărit. Toți studenții, nu doar ăia cu bursă, vor să ningă pe 8. Și astfel 8, 9 și 10 să devină zile de schi, de săniuș sau de beție în cabană. Dacă Ponta își închipuie altceva înseamnă că nu e decât un plagiator care nici n-a dat pe la școală. Iar eu refuz să cred asta : )
Dom’le, nu știu ce fac studenții pe 9 și pe 10, însă eu m-am uitat în calendarul ortodox și pe 9 e o sărbătoare cu cruce roșie care sună foarte bine: Tămăduirea femeii gârbove. Mi se pare o inițiativă foarte bună a BOR, care cred că vrea ca prin sărbătoarea asta să atragă atenția asupra problemelor de coloană pe care le au multe femei. Am văzut foarte multe fete care din pricina airbagurilor frontale stau încovoiate, iar la bătrânețe ajung cocoșate. Nu e în regulă! Dacă tot am dat-o în treburi sfinte, pe 10 îi voi sărbători, de asemenea, pe Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf. Cu această ocazie vreau să le urez la mulți ani tuturor românilor care poartă numele astea.
Dacă mă-ntrebați pe mine, eu zic că n-o să voteze. Păi, în campania asta, toți grangurii politici au fost ocupați fie cu pupatul de copii și cățeluși, fie cu promisiuni pentru babe, așa că singura momeală pentru viitoarea mândrie a patriei este ziua aia liberă promisă de Ponta. Ce să le fac ăstora din USL dacă nu s-au gândit, și ei, să doneze câteva copiatoare Xerox prin cămine, că doar la câți plagiatori au în ogradă, sigur nu duc lipsă! La fel și cu ARD-ul. Păi, dacă tot se dau ei cu privații, puteau să dea, moca, niște vouchere pentru shoturi în cluburi. Împușcau doi iepuri dintr-un foc: mai băgau niște parai în buzunarele privaților și arătau că-s oameni de petrecere. Uite din cauza asta n-o să fie buluc cu studenți prin personale, vai ș-amar de CFR!