Decizia Comitetului Naţional de conducere a PNŢCD de a o susţine pe Viorica Dăncilă în primul tur al alegerilor prezidenţiale a stârnit ilaritate. Mirarea sau furia au produs incendii de indignare, mai ales în lumea celor care sunt încremeniţi în proiectul anticomunist.
Poate că nimeni n-a scris mai bine, zilele acestea, decât Bogdan Tiberiu Iacob despre agentul electoral perfect: eternul şi fascinantul comunism. Publicistul face o analiză profundă a contextului politic de după revoluţie, când în lipsă de altceva, unii reeşapează teama de comunism, justă dintr-un anumit punct de vedere, dar injustă în cazul partidelor social democrate de azi.
Unanimitatea ţărăniştilor din conducere sperie doar pe cei care nu se pot desprinde de angoasele trecutului, de monştrii închipuiţi şi de prejudecăţile care le guvernează viaţa.
A pune stigmatul comunist pe Viorica Dăncilă e mai mult decât o insultă. O impoliteţe. Sigur că femeia a suportat mult mai multe acuze. A demonstat că ştie să stea drept în calea furtunii dreptei.
În actul de guvernare a aplicat principiile morale ale institutuluiCaux Round Table din Elveţia. Cei care l-au citit pe eminentul prodecande la Harvard, Stephen Young, care agrupat toate principiile morale ale umanităţii într-o lucrare de referinţă.„Capitalismul moral – o reconciliere a interesului moral cu binele public,” ştiu la ce mă refer.
Să nu laşi pe nimeni în urmă, să fii preocupată de soarta celor nevoiaşi, să măreşti pensiile şi salariile minime pe economie toate converg de la principiile morale. Ale unui bun creştin. A ştiut să plece când parlamentul a trântit-o cu moţiunea de cenzură. Ultimul act guvernamental important emis de guvernul său a fost înfiinţarea Băncii de celule stem, astfel încât românii cu probleme de sănătate să nu mai fie nevoiţi să recurgă la instituţii scumpe din străinătate.
A avea e sinonim la oamenii empatici cu a putea. A condus guvernul aşa cum a ştiut mai bine. Numai de rea cuvinţă nu poate fi acuzată.
Mulţi mă întreabă ce ar fi spus Corneliu Coposu despre acţiunea de azi a PNŢCD. Partidul pe care l-a preluat de la Iuliu Maniu i-a adăugat, nu întâmplător, particula creştin-democrată. Nu sunt un Bogdan Petriceicu Haşdeu să pot comunica telepatic cu lumea de dincolo. Ştiu doar că, în desele vizite pe care le-am făcut în ţară cu Seniorul repeta până la obsesie principiile fondatoare ale Partidului Naţional Ţărănesc: morala creştină, patriotism luminat, justiţie socială.
Ce sunt faptele Vioricăi Dăncilă altceva decât acțiuni de justiție socială? A mărit salariile în construcții, a dublat alocațiile pentru copii, s-a apropiat mereu de cei necăjiți și a încercat să diminueze disparitățile sociale.
Sigur că marii promotori ai valorilor occidentale au jignit-o în fel și chip. Nu de puține ori, acuza că e o femeie era des folosită și că rolul acesteia nu e să conducă o țară.
Corneliu Coposu iubea platonic femeile. Ţin minte că odată a trimis toate individele din sediu, purtătoare de pantaloni, să se schimbe în rochii, pentru că “piciorul trebuie văzut” de către noi, zicea Seniorul, pentru a mai reduce tensiunea politică.
Viorica Dăncilă nu poartă pantaloni, iar rochiile sale au ţinută, în ciuda cârcotelilor celor frustraţi şi complexaţi.
Actualul candidat al PSD e promotoareaacordului social şi prin tot ce a făcut a pus fundamente unei construcţii durabile, în arhitectura statală.
Viorica Dăncilă s-a poziţionat ca promotoare a capitalismului moral. Cine nu crede să-i citească programul politic de la ultimul congres al PSD.
“Tentativele de a guverna în numele unor virtuţi absolute au lăsat în urmă moarte şi suferinţă”, scria distinsul profesorStephen Young. Şi-a arogat virtuţi, mai pe şleau, s-a bătut cu palma pe piept, ca să spună cine sunt eu? A guvernat cu mâna de fier? Nu. A fost pălmuită şi a întors şi celălalt obraz.
Viorica Dăncilă a reprezentat cu cinste România în prima preşedinţie a UE. Asta nu ţine de patriotismul luminat? S-a bătut pentru o mai bună reprezentare în exterior a poporului român, nu a dat curs cererilor nefireşti ale unor ambasade, nu şi-a ros genunchii prin justiţie, precum fosta sinistră a ministerului respectiv. A mers elegant. Cu pieptul înainte. Brav, s-ar putea spune, fără emoţia prăbuşirii.
Chiar dacă voi fi înjurat de cârcotaşii care-l ţin pe Maniu pe post de icoană făcătoare de minuni, voi spune răspicat: PNŢ a fost un partid de stânga, în istorie, un adversar de temut al PNL. S-ar fi căzut astăzi să-l susţină pe vreun emul de-al lui Brătianu?
Corneliu Coposu avea o serie de vorbe memorabile. Brătienii au fost cunoscuţi pentru ce au făcut, Iuliu Maniu pentru ce ar fi putut să facă. Seniorul, demn urmaş al fruntaşului ţărănist, ar fi făcut ce e bine pentru ţară, zic eu, pregătit să iau pietrele în cap de la vitejii de pe net. Oamenii mici rămân mici pentru că nimeni nu-i bagă în seamă. Indivizi care n-au candidat nici măcar la preşedinţia de bloc se dau azi cunoscători a toate şi apărători ai statului de drepţi.
Trepăduşii din subsolurile internetului, dezmintoşaţi de ură, n-au cum să priceapă acţiunea de azi a lui Aurelian Pavelescu. “Să nu laşi partidul să moară!” – ar fi fost porunca lui Maniu dată lui Coposu. Ce ar trebui să facă preşedintele PNŢCD, să lase să moară partidul sau să regăsească formule de reintrare în Parlament?
Chris Terheş e astăzi europarlamentar propus de PNŢCD pe lista PSD. A devenit părintele comunist?
Lăsaţi-o mai moale! Din ură şi năduf nu se construieşte nimic. N-aş crede că legitimi sunt doar ţărăniştii posedaţi de demonul dărâmării.
Istoria se construieşte de oameni cu viziune, nu de trepăduşi certaţi cu sine, înecaţi în propria vomă.
