Când nemilosul Boc tăia indemnizaţiile revoluţionarilor tăiaţi cu forfecuţa la deget în timpul evenimentelor din decembrie 1989, Victor Ponta, care pe atunci conducea doar trotineta din dotare şi, în timpul liber, PSD, aplauda cu ambele mânuţe gestul. Evident, falşii revoluţionari au făcut gât, au ieşit în stradă, s-au luat la pulane cu jandarmii. Dar Victoraş a rămas neclintit în crezul lui: indivizii ăştia, care se laudă că au făcut revoluţia la Dorohoi şi Calafat, nu merită un sfanţ. Ba chiar, în ianuarie, el îi cerea lui Boc de la obraz: „Domnu’ Boc, vă rog să nu le daţi revoluţionarilor banii înapoi, că i-au obţinut necinstit. Că dacă-i daţi dumneavoastră, o să-i tai eu”.
Între timp, Victoraş a lăsat trotineta la poarta palatului Victoria şi s-a cocoţat taman în biroul de premier. De unde are o altă perspectivă asupra lucrurilor. Revoluţionarii ăia năşiţi de Iliescu parcă nu mai sunt aşa de mucava, ci au prins viaţă. Nici banii lor nu mai sunt aşa de necinstiţi. Şi de aceea, drepturile strâmbe ale revoluţionarilor le vor fi date acestora înapoi, la propunerea mai multor tovarăşi din activul de partid, inclusiv a noului secretar de stat pentru revoluţionari, Sorin Meşter, om care timp de 22 de ani ani a fost mâna dreaptă a lui Ion Iliescu nu doar când acesta mergea la toaletă.
Din surse demne de încredere, apropiate premierului, am aflat că Victor Ponta ar fi acceptat să-i facă acest hatâr Bunicuţei sale preaiubite cu o singură condiţie: ca şi ceilalţi revoluţionari, care, în ultimii ani, au luptat împotriva tiraniei băsiste, să primească o grămadă de drepturi şi mocăciuni. Astfel, profesoara-martiră care a făcut greva foamei cu cafea şi suc de ananas va primi bonuri de masă gratuite pentru tot restul vieţii, că a răbdat destul săraca, săptămânile alea, de foame. Sobaru, domnul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului, va beneficia de tratament balneoclimateric la Amara şi de cursuri de dat cu parapanta, care vor fi plătite de generosul primar Radu Mazăre. De asemenea, i se va face un bust în bronz, surprinzându-l chiar în momentul zborului său de la balcon, monumentul urmând să fie amplasat în locul „Statuii Eroilor Aerului”.
Nu vor fi uitate nici băbuţele care au convocat lumea la manifestaţii pe Facebook şi prin reţelele de telefonie mobilă. Ele vor primi abonament gratuit la internet şi minute incluse pe celular, ba chiar şi acces moca la webcamurile unor băieţi musculoşi, să-şi mai clătească şi ele, sărmanele, ochii plânşi sub greaua dictatură a Tiranului. De drepturi speciale se vor bucura şi suporterii echipelor de fotbal care s-au bătut cu jandarmii. Ei vor primi abonamente pe Giuleşti, Dinamo şi în Ghencea şi li se va permite să intre pe stadioane, ca unor eroi-martiri ce sunt, cu bâtele, lanţurile şi boxurile cu care au participat la revoluţia din Piaţa Universităţii. Mai mult, dacă vor aduce în sprijinul lor martori care să susţină că i-au văzut dând cu borduri în jandarmi, ultraşii vor beneficia de pensii nesimţite. Chiar şi persoanele trecute întâmplător prin piaţă şi care s-au ales cu pulane de la jandarmi sau cu flegme de la ultraşi vor putea cere guvernului Ponta drepturi, ca „revoluţionari-colaterali”.
Asigurarea fondurilor necesare nu va fi o problemă, au asigurat sursele citate. Vor fi deschise mai multe fabrici de diplome de revoluţionar, unde mii de şomeri îşi vor putea găsi de lucru, exact aşa cum a promis USL când a spus că va crea un milion de noi locuri de muncă. Vor urma, desigur, uzine de fabricat diplome de bac, întreprinderi mici şi mijlocii de tipărit bancnote, pentru plata salariilor şi pensiilor mărite şi ateliere meşteşugăreşti unde vor fi angajaţi absolvenţii de facultăţi particulare, pentru a realiza brichete, calendare şi pixuri cu inscripţia „Votaţi USL. Noi vă dăm banii înapoi!”. De asemenea, am aflat că se pregăteşte o nouă lege, prin care şi salariile angajaţilor din privat care nu sunt profesori universitari la Spiru Haret sau membri USL să fie impozitate cu 32%, ca şi cele ale angajaţilor de la stat cu lefuri similare. Păi, ori suntem solidari, ori nu mai suntem?