Îi lipseau mult anii în care practica artele marțiale. Era tânără, plină de energie, iar lucrurile erau mai simple pe atunci. „Dă-i până nu se mai scoală de jos!“ Asta era singura filosofie care îi guverna existența. Acum ajunsese la guvernare și trebuia să se poarte mai delicat. Trebuia să se îmbrace elegant, în deux-pieces, să-și pună pantofii ăia post-moderni, cu care șocase Parlamentul, de fusese poreclită de jurnaliști „Lady Gaga“. Se enervase un pic. Nu era deloc „gaga“. Cel puțin nu se simțea.
Pe măsură ce urcase în ierarhia politică, lucrurile se complicaseră foarte mult. Bașca, de când fusese numită de partid ministru al Muncii. Și acum trebuia să dea, dar nu mai era atât de simplu. „Dacă dai, de unde dai? Ai de unde să iei?“ Apar tot felul de nesuferiți care întreabă nonstop lucrurile astea.
Ca să le mai închidă gura, își angajase un consilier de imagine. Degeaba se-nvârte el pe Facebook ca un vasilcoi în căldare. De-geaba le explică deștepților ăștia că Guvernul e competent și bine intenționat. Nu-l crede nimeni. Nu le tace fleanca cârtitorilor. Au mereu ceva de comentat. Cu ăștia trebuie s-o rezolvi ca pe tatami. Le-ar da o bucată, în amintirea vremurilor trecute, dar îi e teamă că se interpretează acum.
De pildă, legea asta a salarizării unitare a bugetarilor. Le-a spus clar: “Salariile o să crească de 267.876 de ori“. Au sărit toți cu gura. „De unde? De unde?“. Până și colegii de partid au intrat în corul ăsta al bocitoarelor. Acum alt pocinog. De ce nu a fost depusă legea la Parlament? Partidul a dat înapoi. Toți discută cât să dea. „A da sau a nu da? Aceasta e întrebarea“. Băi, frate, au ajuns toți specialiști în Șecspir. Mai dă-i…
Vulguța Vasilescu
