Klaus Iohannis ne demonstrează cu prisosință că anul nu înseamnă muncă susținută, întreruptă de perioade de refacere, ci odihnă pe deșelate întreruptă de câteva zile de muncă. Cum scriam odată: “Orice guvern, suficient de binevoitor cu alegătorii săi, ar avea numai de profitat dacă ar pune de-o continuitate între sărbătorile creștine și cele laice: ar rezulta niște binemeritate și binefăcătoare vacanțe”. Se vede și după cum este construit bugetul de cheltuieli al României, cu peste 70% plăți către salariile din sectorul public și pe asistența socială, că România este mai productivă cu cetățenii în vacanţe decât cu ei la muncă. Până și cuplul prezidențial ne costă mai puțin de când este într-o perpetuă vacanță – care, sperăm, va fi întreruptă de un binemeritat concediu. Măcar nu se mai închiriază avioane particulare, nu mai vedem rochițe înflorate și extrem de asortate cu lambriurile dar care pun în evidență magnificii genunchi ai doamnei care-i poartă, nu se mai restaurează de milioane de euro șamd.
* Dar să vedem de ce ar munci un neamț de treabă pentru o Țară care nu-l prea merită. El, cerebral, profesor de fizică cu măcar principiile Termodinamicii la baza educației. Ea (Țara), incultă, fără idealuri, ci doar cu nevoi. De regulă, cetățenii ei merg la vrăjitoare pentru a ști cum să-și făurească destinul, joacă la loterii fantastice pentru că bogăția (au văzut la tembelizor) vine peste noapte. Poftele sunt mai mari decât dorințele, chiar le înlocuiesc – și nu vorbim neapărat despre stupizenie, cât despre arta şmecheriei, a învârtelii (a hicleniei). “Majoritatea” simte politicianul din om atunci când se vinde pe un mic și-o bere. Nevoiașii trebuie ajutaţi – că doar are cine: “mama lor de bogătani, că nu le mai ajunge – de parc-ar duce cu ei în mormânt!” Trebuie să înţeleagă: când se fură, se fură de foame. Mizeria nu e discretă, ci proclamată și îndelung mediatizată. Mizeria și politicul își dau mâna pe spinarea celor care mai muncesc: eu îți dau bani, tu îmi dai votul, avem oaia pe care s-o tundem. Nu-i de mirare că, privit dinspre civilizaţie, poporul român arată ca o invazie de mâini întinse. Asta este moştenirea grea, din vremea când neamurile de slugi au ajuns să conducă guverne – care i-au „nenorocit” pe toți desculţii, obligându-i să stea în case furate și să ia ore de aritmetică pentru a şti cum să înmulţească şpaga. De-un leu dat unei bătrâne pe stradă, de-o lacrimă vărsată la finalul unui film, lumea se consideră egală cu sfinţii. Așa că de ce să ne mirăm că în lupta pentru localele de la anul PSD își va susține din nou penalii? Confirmarea publică a informației că social-democrații penali au primit undă verde să candideze în 2016 a venit de la secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu. „Plecăm de la prezumţia de nevinovăţie. (…) Unii văd la centru baroni, noi vedem în teritoriu un om care este votat cu 60-70%. Dacă Gheorghe Nichita este votat la Iaşi cu 75%, nu contează că la Bucureşti unii îl văd baron. Nu pot să-mi bat acolo joc de sute de mii de voturi într-un judeţ ca acesta, când oamenii gândesc altceva“, a explicat Ștefănescu, pentru „România liberă”, raționamentul PSD.
* În fond, “majoritatea” nu e tăcută şi umilă. Când vine vorba de agoniseală, devine perfidă și degrabă leșinată în stradă (auto-aruncată în cap de la balconul Parlamentului, cu benzina în izmene la poarta Cotrocenilor, sau azvârlind cu cascheta și invectivele după vreun președinte). Nimeni nu poate opri „săracul” să-şi strige sărăcia în stradă. Căci doar sărăcia este clamată, mai puțin onestitatea. Căci, prea plinul din coşurile târâte, ca niște trofee, spre casă la fiecare sărbătoare, ori ambuteiajele de pe șoselele Patriei de câte ori “boborul” bugetar se mută din orașe la pădure să sacrifice tone de fleici și mititei pe altarul sfârșiturilor de săptămână prelungite, ne arată că sunt mulți români ce îşi permit ceea ce mulți numai visează: un coş achiziţionat de sărbători din hipermarket din banii a trei lefuri, vacanțe prelungite, întrerupte de scurte pauze de simulat munca. Un bun motiv pentru Guvernele Ponta 1, 2, 3 și 4 de a sărbători datele din statistica lor personală cu o nouă sticlă de şampanie la frapieră. Economia de cumetrie duduie. Cealaltă jumătate din economie se mulțumește și cu un nou bidon de Noroc, Neumarkt sau Albacher. Ori chiar Alzheimer, în cazul nostru.
