Campania electorală e ca o femeie frigidă. Aparent promite multe, dar în realitate te lasă cu speranţele umflate.
Toţi candidaţii la primăriile ţării au dovedit că sunt fini cunoscători de istorie recentă. Fiind culţi în cap, ei ştiu că pot promite orice năzbâtie le trece prin cap, pentru că, oricum, nu contează – electoratul nu votează în funcţie de fanteziile din platforma-program, ci în funcţie de mărimea pungii şi de simpatiile primare, de genul „îl aleg p-ăsta grasu’ că seamănă cu Piedone”.
Dar făgăduielile sunt distracţia candidaţilor. E un fel de întrecere între ei, pe sistemul „care o promite în public p-aia mai tâmpită, fără să-l bufnească râsul”. În Râmnicu-Vâlcea, de pildă, un oraş cu o populaţie care ar umple trei blocuri cu 10 etaje din Bucureşti, un nene pe nume Ion Nicolae, pretendent la statutul de edil comunitar, spune că vrea să construiască o linie de metrou. O linie care să intre pe sub pământ în nordul localităţii şi să iasă, 30 de secunde mai târziu, la suprafaţă în sud. La prima vedere, îţi vine să-l feliciţi pentru simţul umorului, dar apoi îţi dai seama că şeful lui de partid e Dan Diaconescu şi pricepi că omul a exagerat în minus: el ar putea construi şi autostradă suspendată pe sub linia de metrou, numai că nu-i place să se laude. Aşa e el, un modest cu nume original.
Ar mai fi şi Mircia Giurgiu care, deşi e Giurgiu, candidează în Cluj. El spune că va obliga toate cele 21.500 de firme din oraş să angajeze câte o persoană, creând, astfel, tot atâtea locuri de muncă. Ideea lui Mircia miroase a geniu, dar e incompletă. Ideal ar fi fost să oblige fiecare dintre cele 304.810 locuinţe din Cluj-Napoca să ia în gazdă câte o persoană. Astfel, ar fi creat 304.810 noi locuinţe pentru homleşi şi tineri căsătoriţi.
Haios e şi Ionel Stănescu, bulibaşa ţiganilor din comuna ieşeană Ciurea. El vrea să clădească o baie comunală, fără să intuiască iminentul faliment.
Dar cea mai haioasă, ciclică şi universală promisiune e aia cu câinii vagabonzi: se repetă din patru-n patru ani şi are succes de fiecare dată. E, dar până vom scăpa noi de javre, rămânem totuşi cu Muia şi cu Laba care, ce să vezi, candidează din nou.
