Într-o pădure de lângă Slobozia s-a întâmplat cel mai important eveniment din județul Ialomița, de la ultima promoție la tigăi încoace: premierul Sorin Grindeanu a plantat un copac. Și l-a plantat singur, fără să-i spună Dragnea cum se face.
Acțiunea a fost una organizată, adică nu e ca și cum s-ar fi trezit ecologistul din Grindeanu peste noapte, ca hoții. Pomul premierului a fost doar primul plantat, dintr-o serie de 32 de milioane de puieți crescuți de Romsilva, care vor ajunge în pământ în „Luna Plantării Arborilor“.
Simbolic, deci, Grindeanu a vârât copacul în groapă, în prezența unei asistențe entuziaste, alcătuită din pădurari, copii de grădiniță și elevi de liceu aduși cu forța de prefectul de Ialomița să aplaude isprava premierului.
Omul a venit – cu vreo jumătate de oră mai târziu, cum îi șade bine unui șef –, a intrat cu pantofii de firmă în noroi, apoi a bălmăjit ceva în microfoane despre „preocupări“, „măsuri“ și „responsabilitate“. Presa de stat l-a hărțuit cu întrebări dificile, de genul „Aveți un program de guvernare foarte ambițios, mai aveți timp de împăduriri?“, „Mvai, ați venit fără cizme?“ sau „Ce pomișor ați plantat acolo, hi, hi, hi? A, un frasin, ce drăguț“.
De remarcat că, imediat ce a plantat copacul, a început, providențial, să plouă, udând micul frasin, ceea ce înseamnă că Grindeanu are un Dumnezeu și-n cer, nu doar în partid. A făcut, apoi, un pas în față, pentru o nouă serie de declarații, iar ziariștii l-au înghesuit cu microfoane și camere, călcând în picioare taman frasinul.
La eveniment a participat și Adriana Petcu, ministrul Apelor și Pădurilor, un fel de „ce, fă, Adriano, aveai chef de niște împăduriri?“ de generație următoare, dar care, în afară de “…așa cum bine spune domnul prim-ministru …“, n-a zis nimic notabil.
În rest, o mișcare de PR cam stângace, din care ne-am ales cu o întrebare: cam câtă hârtie igienică cu aroma de piersică se pot face din 32 de milioane de arbori?
Hate man-ul Arbore