De câte dovezi mai este nevoie pentru a trage concluzia logică a faptului că România este considerată moșia personală a politicienilor, iar românii niște iobagi? În afară de Coreea de Nord și ce alte “democrații” populare or mai fi existând prin lume, nu am știință despre nici o altă țară a cărui stat să se înverșuneze mai abitir împotriva propriilor cetățeni prin normative, legi și numiri de incompetenți în funcții. Statul are pretenția de a reglementa toate fleacurile: de la cum vedem filmele, la ce oră ne culcăm, la ce meserie practicăm (dacă avem actele necesare să o practicăm), la ce și cum vindem, la ce și unde fumăm.
Și unde se ajunge din exces de reglementare? La moartea meseriilor și a poftei de muncă. Birocrația bate în obtuzitate mai rău ca fosta Securitate. Normal: statul când zice că dă, apăi zice; iar când zice că ia, apăi chiar ia! În 2015, de exemplu, au fost emise circa 120 acte normative cu caracter fiscal, adică aproximativ unul la 3 zile. Și, printre acestea, prostul de contribuabil român trebuie să-și cârmească afacerile să nu dea ANAF-ul ca iceberg-ul peste “Titanic” și să i-o scufunde.
Care este rezultatul războiului statului cu propriii cetățeni? Păi, să vedem: statistic, modificările care s-au produs în structura cheltuielilor totale de consum pe destinații în coșul silnic al familiei românești ne arată că sumele disponibilizate prin reducerea costurilor cu alimentele au trecut de trei procente din total și s-au dus în principal spre cheltuielile pentru locuință – de la facturi la utilități până la amenajarea acestora. O redirecționare se observă și spre îmbrăcăminte și încățăminte, sănătate sau transport. Nimic din surplus nu s-a alocat către educație sau cultură – alocările către acestea chiar au scăzut procentual. Deci, ale mațului, adică mâncarea continua să aibă o pondere dublă în coșul de consum față de media europeană, iar băuturile alcoolice și tutunul depășesc cu mult această medie. Și nu din cauză că, deși avem ”venituri românești”, ”bem ca rușii” și ne încăpățânăm să ”fumăm ca turcii”, în timp ce plătim accize ca europenii occidentali, ci din cauză de stress – din lipsa unei perspective clare privind viitorul dincolo de facturile la utilități și de multitudinea de taxe și impozite cu care statul își împovărează cetățenii.
Consumul individual efectiv ne arată bunăstarea unui cetăţean dintr-o anumită ţară, mai bine decât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acesta din urmă se bazează pe bunurile şi serviciile achiziţionate şi plătite de o gospodărie, în timp ce CIE se calculează pe baza bunurilor şi serviciilor realmente consumate de indivizi, fără a ţine cont de faptul că acestea au fost contractate şi plătite de către gospodării, guvern sau organizaţii non-profit. România și Bulgaria sunt singurele țări membre UE care se situează încă sub pragul de 60% la nivelul CIE. Deși am avut o creștere economică destul de bună în ultimul an, România a înregistrat o scădere la nivelul consumului efectiv. Nu este de mirare la câte taxe și impozite absurde a trebuit să depășim sub guvernările Ponta.
Între timp umblăm cu cioara vopsită. Vă mai amintiți de faza aia în care “contribuabilii care își vor achita până la 31 martie 2016 obligațiile de plată principale datorate bugetului general consolidat, restante la 30 septembrie 2015 și administrate de ANAF, vor beneficia de anularea penalităților de întârziere aferente acestora, dacă îndeplinesc o serie de condiții”, stabilite de Ordonanța de Urgență adoptată miercuri, 14 octombrie a.c., de Guvern? Plus alte bla-bla-bla-uri despre contribuabilii care dacă își plătesc până la 30 iunie 2016 o cotă de 45,8% din dobânzile aferente obligațiilor principale restante stabilite prin decizii care le-au fost comunicate, vor putea beneficia, condiționat, de anularea unei cote de 54,2% din aceste dobânzi. Adică s-a întâlnit hoțul cu prostul în an electoral. Dacă aveați curiozitatea să citiți Nota de fundamentare a acestei OUG (încă mai este pe site la MFP), ați fi constatat (ca și noi) că nu are impact bugetar și este imposibil de aplicat. Pe foamea de lichidității care este acum, cu lipsa de investiții din ultimii ani, cine ar fi putut să își plătească în 3 luni (de la data publicării aberației) toate debitele restante – și asta numai să aibă ce pune partidele în plăsuțele cu mită electorală la alegerile locale? Păi, n-a făcut-o Guvernul acesta infracțional organizat nici pentru ceea ce administrează. Apoi, în alte 3 luni (până în iune 2016, să aibă ce pune PSD pe masa asistaților săi și pentru alegerile parlamentare din toamnă), cine să-și mai achite toate majorarile care se tot calculează între timp pentru stingerea datoriilor dintre octombrie 2015 și martie 2016? Până să se stingă debitul, ANAF tot calculează majorări (aka dobânzi) care cresc și cresc… În fond care-i alta treaba Statului decât să calculeze câte piei poate jupui de pe contribuabil? Cum ziceam: ăsta crede că s-a întâlnit hoțul cu proștii.
Guvernanții nu sunt capabili să gestioneze nici măcar societățile cu capital de stat. Din sinecurile grase plătite sărăcuților de clienți politici (cu „risc de excluziune socială și sărăcie severă”, în lipsa sinecurilor politice, ca să zic așa), precum și bombonicilor de secretare personale bijbocite prin birouri de către acești pragmatici de stânga s-au adunat datorii imense la bugetul de stat: 372,5 milioane de lei, dintre care 293,4 milioane de lei la bugetul general consolidat, la Complexul Energetic Oltenia; CFR Călători: 369,4 milioane de lei – asta după ce au fost plătite toate obligaţiile fiscale; CFR SA vine cu 342,7 milioane de lei datorii, iar CFR Marfă cu altele în valoare de 198,6 milioane de lei; Uzina Mecanică Orăştie – 270,3 milioane de le; ELCEN – 259,4 milioane de lei; Electrocentrale Constanţa – 205 milioane de lei; Romaero – 168,5 milioane de lei; CNADNR – 140,5 milioane de lei; Societatea de Reparaţii Locomotive CFR SCRL Braşov – 116,4 milioane de lei șamd. Toate aceste găuri sunt acoperite prin inventarea unor noi taxe și impozite, garantate prin minciuna că dacă fraierii își vor plăti datoriile inventate de politicieni, ANAF îi va scuti de plata penalităților. Care “penalități” au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională a României încă de pe vremea Guvernului Boc.
De unde reflexul de a minți după cum se respiră? Așa că recomandarea mea este să aveți încredere în creșterea și diversificarea taxelor și impozitelor. Să munciți, să aibă grupul infracțional organizat impropriu numit Guvernare și Majoritate Parlamentară ce vă fura. Nu a trecut multă apă pe sub Autostrada Sibiu – Orăștie cea frumos curgătoare de când Victor Viorel Ponta declara: “Românii nu au de ce să își facă griji! Guvernul nu introduce taxe care să-i afecteze pe cei cu venituri mici și medii”. Ca apoi să aflăm că va fi impozitat inclusiv betonul de sub mașinile ținute în curte, iar noile taxe de drum să împovăreze rezervorul mașinilor, fără ca un milimetru de autostradă să se nască din acest efort.
România este țara cu cei mai nerușinat de bogați politicieni declarați de stânga. În orice clasament al devalizatorilor, devalizatorii de „stânga” îi surclasează și îi lasă “în sărăcie” pe cei de “dreapta”. Căci ce mi-e “stânga”, ce mi-e “dreapta” politică din România, decât parte a sistemului ticăloșit care se spală cu reciprocitate să pară că este curat? Hoții dovediți, împreună cu familiile și clientela lor ne bagă mâna în buzunare în timp ce ne zâmbesc liniștitor de la tembelizor și recită propagandă despre laptele și mierea care le curge lor prin buzunare ca și cum ne-ar curge nouă – propagandă livrată de către departamentele lor de comunicare: “reparăm ceea ce s-a stricat”, “înainte era rău, acuma e bine”, “scârț-scarț va fi bine doar de marți”, “vom face, vom drege, vom da, analizăm posibilitatea”. Majoritatea s-au dovedit a fi niște penali aduși în fruntea bucatelor de către indiferența crasă a celor care se declară “scârbiți” de politică, de clasa politică șamd. Au rămas cu “scârba” și cu mâna hoților adânc înfiptă în buzunare.
V-ați luat țara-napoi? Acum scoateți banii! Așa și cu faza în care politicienii s-au gândit că e cazul să-I jupoaie de niște bani chiar și pe cei care nu produc nimic, care trăiesc poate din mila rudelor, sau a familiilor lor, sau sunt arondați la taxe în alte țări ale Uniunii Europene. Ai n-ai de lucru, pentru că ți-ai făcut de lucru să fii român, plătești. Contribuția este de de 67 de lei/lună. Cam 800 de lei pe an de la fiecare român, inclusiv de la cei trăitori în afara granițelor țării. Conform legilor Uniunii Europene dubla impunere este ilegală iar orice contestație în justiție va fi în defavoarea statului român. Nu-I bai, politicienii au alte priorități – doar, în fiecare an statul român trebuie să dea înapoi banii din taxa de mediu, indiferent de cum maschează hoția, și, în fiecare an, tot o reintroduce. Așa că, odată cu trimisul banilor la cei dragi, românii care lucrează în străinătate vor trebui să-și declare adresa fiscală. Statul vrea și el să fie considerat printre cei dragi ai românilor care lucrează în străinătate. ANAF consideră că doar prin controlul amănunţit al banilor care ajung în România pe diferite căi se poate face o impozitare corectă. Astfel, susțin reprezentanții ANAF, va fi verificată proveniența banilor pe care românii din Străinezia îi trimit acasă. Decizia, cică, va împiedica evaziunea fiscală. De fapt ajută statul român, aflat deja într-un impas financiar, să treacă de alegeri politicienii cu tot cu pomenile lor electorale.
Ce nu face Statul din foame de bani și stupiditate parlamentară? Cum am mai scris, politicienii de tipul “să mai facem nişte reglementări” nu trebuie votaţi. Statul are pretenția de a reglementa toate fleacurile: de la cum vedem filmele, la ce oră ne culcăm, la ce meserie practicăm (dacă avem actele necesare să o practicăm), la ce și cum vindem, la ce și unde fumăm șamd. Politicianul român are astfel de instincte dictatoriale. El vrea să oblige televiziunile private să acționeze într-un anumit fel, restrângând aria libertății acestora. Restrângând, concomitent, și dreptul individului de a consuma arta în forma sa originară, nealterată pe cale administrativă. Parlamentarul român nu înțelege nicicum că statul nu este stăpân peste cetățeni și organizații private. Așteptăm și noi o lege care să-i oblige pe români să dubleze cu muzică lălăielile lamentabile ale maneliștilor din Șparlamentul României. Și așteptăm respect față de muncă și față de banul trudit din greu.
De fapt, când statul trâmbițează reduceri de taxe, acestea sunt mai degrabă creșteri – statul s-a obișnuit atât de mult să stea cu mâna în buzunarul nostru încât i se pare firesc să n-o mai scoată de acolo. Ce zice că dă prin reducerea de TVA (pentru bugetari și bugetofagi), iau înzecit de la cei care mai muncesc prin creșterea impozitelor pe proprietate. Vor să ne pună să plătim impozit și pe pământul de sub case, iar dacă or găsi resurse minerale să le exploateze ei și să ne pună pe noi să plătim impozit pe ceea ce câștigă, mama noastră de burgheji! În plus cei de la ANAF au ausweis la a oprima orice spirit antreprenorial. Au drept de bun plac, fără norme precise, să aducă bani la buget să se poată toca pe mite electorale. Avem o clasă politică inconștientă, veșnic aflată în campanie electorală.
Scria Varlaam, Mitropolitul Moldovei, pe la 1600: “La vremea cea din urmă, pământurile nu-și vor mai da roada lor, pădurile vor fi tăiate, iazurile vor fi secate, oamenii vor vinde moșiile fără de rușine, uitând că strămoșii lor le-au păstrat cu sabia. La vremea de apoi, pe pământurile Moldovei va domni sărăcia, jalea, moartea, spaima, frica și omul nu va mai fi stăpân în bătătura lui. Vor pune domnii pământului biruri și legi cum n-au mai fost de la întemeierea Moldovei. Vor pune biruri și pe aerul lăsat de Dumnezeu. (…) munca va fi o rușine, rușinea va rămâne un obicei, iar cei drepți vor fi considerați nebuni. Se vor înșela unii pe alții crezând ca asta e legea lui Dumnezeu”.
Ziceți și voi dacă nu avea dreptate?
