Seful tău se înconjoară de servili și sicofanți, care îl însoțesc pretutindeni, pentru că e prea important ca să se scarpine singur în fund? Alaiul de minioni e gata mereu să aplaude unanim și cu muștar, ca să îl facă să se simtă mai puternic și mai competent decât este? Se produce în tirade zilnice, emite strategii de business revoltătoare, în linia ”my way or no way”? Îți face un compliment care te trimite pe Lună de fericire, numai ca să te critice sau ignore ulterior de rămâi năuc și nesigur? Îți închide ușa biroului, izolându-te de ceilalți, pentru un tête-à-tête subversiv? Pătrunde până la limita de disconfort în spațiul tău intim? În timpul tău privat? Face comentarii sugestive sau inadecvate?
Dacă te-ai confruntat cu unele din situațiile de mai sus, atunci sunt șanse bune să ai drept șef un amestec de Frank Underwood, Dexter și Ivan cel Groaznic – un psihopat. Firește, ca toate speciile, ei sunt de găsit peste tot în natură, dar studiile arată că 4% din manageri manifestă trăsături psihopatice deoarece organizațiile, corporațiile, prin structura lor ierarhică care-i asigură unei persoane o poziție de putere asupra alteia, sunt în mod particular atractive pentru cei cu astfel de tendințe. Psihopații sunt în general atrași de putere, tânjesc după influență și control și le place să-i domine pe alții, astfel că fac totul ca să acceadă în funcții de autoritate. Și le și reușește, deoarece sunt foarte apți în a emula calitățile asociate unui mare lider.
Nu e ușor să identifici un psihopat, pentru că, cel mai adesea, sunt indivizi inteligenți, fermecători și foarte buni la mimat emoții. Pretind că sunt interesați sau îngrijorați pentru tine dar în realitate nu simt nimic și nu le pasă nici cât negru sub unghie. Le lipsește complet empatia, abilitatea de a se plasa mental în locul altcuiva și de a-i înțelege sentimentele. Carismatici, mieroși și convingători, bine articulați, debordând când e cazul de o energie și entuziasm contagioase, mint de îngheață apele fără să clipească și conversează într-o manieră care curbează realitatea, făcându-te să pui la îndoială adevăruri certe. Sunt actori talentați, a căror unică misiune este să manipuleze oamenii în beneficiul personal sau doar pentru propriul amuzament. Sunt fascinanți. La modul morbid.
Un psihopat nu are conștiință, nu simte vină sau rușine și nici nu e prea interesat de diferența dintre bine și rău. Dacă îți fură ideile și le prezintă drept proprii, o face fără să simtă remușcări, deși poate pretinde că le are. Este un prădător rece și calculat care își planifică cu grijă mișcările, ajutat de intelectul superior și deseori recurge la agresivitate, la intimidare sau la dominația fizică ca să își atingă scopul. Nu se teme de consecințele faptelor lui, căci regulile nu i se aplică și oricum e mult prea deștept ca să fie prins. Un șef având genul acesta de tulburare antisocială de personalitate devine un tiran instabil, manipulativ și sadic, care batjocorește și desconsideră. Un oportunist care își servește doar sieși. El își asumă merite pe nedrept și arată cu degetul țapi ispășitori când treaba se împute. Mediul de muncă toxic pe care îl creează conduce la performanțe slabe ale indivizilor și ale companiei, la pierderea stabilității și a încrederii între colegi, la serioase probleme fizice și emoționale și chiar la conflicte în familie. Să muncești cu cineva care este determinat să îți distrugă stima de sine este epuizant. Personal, cunosc cazul unei contese Báthory corporatiste, care, aflată în focurile amocului, a reproșat unui birou plin de subalterne că încăperea duhnește a chiloți neschimbați!
Un astfel de șef îți poate face viața un iad, mai ales dacă la un moment dat, sătul să trăiești în ură și treaz și adormit, faci imprudența să îl provoci. Pentru că în asta rezidă slăbiciunea psihopatului, cea care îi poate aduce potențial, pieirea: nu suportă să fie provocat. Ațâțat, nu-și mai poate controla impulsurile și este tentat să meargă prea departe în dorința sa patologică de a domina și de a obține satisfacție. Dar trebuie să ai ceva sânge în instalație, întrucât psihopatul devine furibund și atacă fără milă atunci când se simte criticat sau amenințat. Te vei trezi aruncat din calea lui atât de repede, încât nu vei ști ce te-a lovit. Riști umilirea în public, defaimarea pe la spate, compromiterea reputației, distrugerea carierei.
Mai poți încerca să stai calm și să cauți să pari relaxat. Nu te arăta nici ostil, nici defensiv, chiar dacă îți vine să îi înfigi o șurubelniță în gât. Dacă vrei să îți păstrezi slujba și sănătatea mintală trebuie să te adaptezi psihologic și emoțional la cultura de abuz și nu te aștepta la justețe. Fă-ți treaba ireproșabil, dansează conștient și deliberat cadrilul politic de birou, documentează tot, păzește-ți spatele și nu-i da satisfacția de a-ți deconspira vreun moment stresul sau anxietatea. Aparenta lipsă a emoțiilor îi subminează puterea și e probabil să își focalizeze atenția asupra unei alte ținte mai vulnerabile, pentru că, nu-i așa, e o prostie să nu exploatezi nevolniciile altora. Slăbiciunea, frica, sunt hrana șarpelui în costum, așa că exersează-te în a fi impasibil.
Dar poate lucrul cel mai sănătos și mai înțelept pe care poți să îl faci este nu să concurezi, nu să încerci să fii mai deștept, nu să psihoanalizezi un psihopat, ci să fugi de el cât de repede te țin picioarele. Ocolirea confruntării este aici alternativa cea mai viabilă, nu din lașitate, ci pentru propria protecție. Fă ce poți ca să îi eviți, căci adevărații psihopați distrug vieți și se distrează pe cinste pe parcurs. Sunt creaturi malformate, fără suflet.
”Ready when you are, Sergeant Pembry!”
