Puneam zilele trecute în balanță ideea căderii guvernului, mă gândeam la "cât de democratic" ar fi să presăm din stradă către această decizie. Întru-cât sunt în sinea mea lup, nu cutez a fi și moralist, mă străduiesc totuși să văd și alte unghiuri înainte de a mușca din ele, doar pentru că pot.
O observație apropo de politicieni și legislație ar fi: dacă un joc are reguli consistente și echilibrate, iar arbitrajul e onest, orice jucător are șanse egale de câștig și oricine poate juca sau arbitra. Dacă regulile sunt proaste jocul devine "părtinitor". Degeaba schimbăm guverne dacă legislația e putredă, iar justiția umblă cu fundul spart.
Citeam un articol despre felul în care Justiția americană a reușit să îi stea în cale lui Trump, care a priceput probabil cu această ocazie că nu executivul face legea și în nici un caz președintele.
Amărâților de pe la noi oricum nu prea le e clar. Ce știe tanti Aglaia din deal despre diferența între o lege și o ordonanță, un act normativ și o lege organică. Nici Dragnea nu pricepe exact ce-i cu ele. Hiba conform căreia guvernul poate modifica legi organice, chestiuni cum ar fi Codul Penal, s-a strecurat subtil tot prin OUG. Unde eram când s-a întâmplat mizeria respectivă? Mi-e rușine să recunosc.
Separarea puterilor în stat este vitală. Democrația nu înseamnă doar vot democratic, ăsta e doar o mică parte. Suntem o țară, nu o scară de bloc unde să votăm programul de liniște și cota fondului de rulment. Dacă toți votăm să desființăm parlamentul, nu înseamnă că e un gest justificat democratic, dimpotrivă.
Sper că de data asta am priceput că votul pentru parlament este mult, mult mai important decât cel pentru președinte. Suntem un stat semi-prezidențial, adică o cocomârlă pe stil francez. Cu toate astea mulți au impresia că trăim într-un stat prezidențial ca americanii, altfel nu-mi explic de ce la cele mai importante alegeri ne-am tot prezentat vai mama noastră. Îmi doresc să cred că nu prostia congenitală e cea care ne înfrânează din a pricepe. Refuz să cred că suntem atât de cretini încât să privim parlamentul ca pe ceva abstract și vag, în timp ce tragem ca muștele la bălegar atunci când ni se flutură sub nas un "Mesia". Refuz să cred că suntem într-atât de medievali încât să pricepem mai lejer dictatura decât democrația.
Am prieteni care au greșita impresie că votul e ca o cerere în căsătorie pe care trebuie s-o faci frumos și romantic, din inimă și convingere. E sublimă și înduioșătoare credința lor, "but it's wrong" ( "dar e greșită" ). Nu întâmplător am scris astfel, mă adresez generației car a văzut "Two stupid dogs", știu ei la ce mă refer.
Dragi mei, îmi vine să vă înșir pe nume, votul e pe interes, democrația înseamnă negocierea intereselor, chit că nu ți le reprezintă nimeni, tot e unul care ți le zguduie și în cazul ăsta votezi contra. Iată efectele prezenței scăzute la vot, la Primăria Bucureștilor, în cazul Brexit, Trump și Dragnea. Cred că este absolut evident că eșecurile enumerate mai sus, au la bază și prezența scăzută la vot. În urma ei răsar păduchi lați de tip Dragnea & Co. a căror abilitate speculează simplitate masei dezinformate.
Iată cum ne trezim cu băieți precum Grindeanu, care bat în Farfuridi grupa mare. O revizuiește dar n-o modifică sau o modifică dar n-o revizuiește. Care va să zică, tot ca la 1884 o ard politicienii noștri și culmea e că noi credem că politicienii de atunci erau mai breji. Evoluția omenirii a favorizat supraviețuirea celor mai apți, iar cum în politică a fi apt echivalează cu a face compromisuri, cei mai compromiși au supraviețuit. Practic, în politică avem de a face cu o evoluție inversă, de la cordată la parameci, în ritmul ăsta, în câteva secole ne vor conduce Ameobele.
După toată această divagație, deghizată reușit sau nu în colecție de observații sau studii de caz asupra aceluiași subiect, cred că putem menționa niște concluzii.
Prima ar fi că democrația e un joc de putere, așa cum mai joacă fiecare pe acasă cu partenerul de viață. De principiu în caz domestic, legislativul e bărbatul, executivul e nevasta (că tot ea face și bugetul), justiția se face cu rândul, ăia micii sunt minoritatea elitistă iar toată familia e poporul. Dacă bărbatul e bețiv, iar femeia umblă aiurea, copiii o iau pe arătură. Dacă numai unul din soți legiferează, taie și spânzură, iar e chaos primordial. Armonia rezultă din negociere, înțelegere și consens, uneori chiar din compromis. Mai ales când vine vreo soacră în vizită. Democrația este un joc ale cărui fundamente au fost puse demult, dar ale cărui reguli de detaliu se restabilesc mereu. Totul se poate negocia mai puțin temelia. Nu putem face tochitură din justiție și ciorbă de fasole legislativă cu ciolan afumat la executiv.
Un stat cu o structură democratică solidă poate să își păstreze stabilitatea chiar și sub ghidajul unor nevertebrate, pe când șubred merge ca o rablă. Nici un pilot de Formula 1 nu poate struni o căruță. Personal, vreau schimbarea guvernului, dar și mai personal vreau revizuirea cadrului democrației românești, prin toate punctele esențiale.
