Nu îmi place să fiu acid, dar așa m-a făcut mama, om de bază. Încerc să mă temperez, uneori reușesc, alteori doar am impresia că o fac. Pe de altă parte încerc să nu fiu păreroman, adică să nu fiu o caricatură de om care crede în mintea lui că are dreptul la o părere. Aș zice că nimeni n-are dreptul la păreri. Numai că nimeni nu ne poate opri din a le avea. Ce mistuie bibilica ta numai tu știi și nici măcar băieții cu ochi albaștri nu pot pătrunde acolo. Mai departe, de la ce mistuie sus menționata bibilică la ce regurgitează sau excretă ea, e altă treabă. Deja vorbim despre dreptul la exprimare, garantat și el în anumite limite desigur, poți spune foarte multe cât timp nu te legi de Holocaust. Personal nu mă afectează acest detaliu, n-am vederi de dreapta'mprejur, dar țin să bat obrazul median pe care scrie "libertate de exprimare". Ca să fac părerea consistentă și vârtoasă, aș putea expune în continuare o părere extremistă, să zicem despre boala homosexualității. Vai? Cum poți fi atât de arhaic nea Marine? Iar eu ca nea Marin ce sunt aș face gestul ăla cu mâinile de jazz, cum le zice, spunând: asta e părerea mea, am dreptul la părerea mea. Gata m-am scos. Nu prea stă așa treaba, însă relativ la păreri aș zice că povara cade practic invers decât indică "Ceainicul lui Russell". Poate știați sau poate nu, despre "idolul" meu, Bertrand Russell. Pe scurt, vă zic eu, e cel mai om deștept pe care l-am citit, părerea mea. El vine cu un scenariu simpatic, și anume: în jurul lunii se învârte un ceainic foarte foarte mic (na. era englez, dacă era român probabil ceainicul ar fi fost cazan de țuică), atât de mic încât nu poate fi detectat de nici un instrument de măsură. Provocarea: demonstrează-mi că nu există. Nu voi ține aici o prelegere despre argumentarea lui Russell conform căreia "povara dovezii" cade pe umerii susținătorului teoriei. Adică cel care vorbește despre ceainic trebuie să-i demonstreze existența, nu ceilalți au de demonstrat inexistența. Mă puteți crede pe cuvânt ca la biserică sau puteți studia singuri argumentarea. Vă recomand prima variantă. Glumesc desigur sau poate că nu. Pentru că e plin de oameni care nu fac diferența între o axiomă și o teoremă, o credință și o teorie, o ipoteză și o concluzie, lucruri destul de specifice și specializate, pentru a căror necunoaștere nu pot fi acuzați, povara dovezii se transformă la nivel omenesc în povara discernerii, părerea mea. E plin de tovarăși și tovarășe cu mațe fine, păreri laxe și idei puține, dar fixe. Fiindcă nu putem opri asemenea specimene din a deversa tot ce-i deranjează la capul cu veleități gastro-intestinale, ar fi bine ca noi cei mai fraieri, care cunoaștem formulări de genul "nu știu","nu mă pricep" să facem diferența între o argumentare elegantă și o părere care ar fi putut fi prevenită de-un furazolidon luat la timp. Să dăm dreptatea celor sărmani cu duhul, măcar atât să prisosească și ei în sărăcia lor.
