Eu pot să scriu aici orice consider eu a fi util sau interesant de comunicat. Dacă de mâine redactorul șef decide că nu mai vrea să mă publice, pot să-mi fac eu publicația mea, de'al dracu și de răsfățat. Dacă nu mai vreau să scriu și vreau să mă duc în India să-mi scald mofturile de hipster în Gange, pot să fac și asta. Dacă vreau să mă duc în SUA să muncesc pe bani grei ca un câine, am dreptul să fac și asta. Dacă eu și iubirea vieții mele decidem că nu vrem să facem copii avem dreptul la metode contraceptive și ea poate face un avort într-un spital privat sau de stat, dacă așa crede ea că e bine. În caz că te întrebi ce-i cu introducerea asta, foarte probabil porți un tricou cu CCCP fără să știi ce înseamnă sau dai din plete pe la concerte rock fără să ți se pară mare chestie. Toate cele de mai sus ți-ar fi fost imposibile sau cu risc de pușcărie acum 30 de ani, tovarășe. Se fac 27 de ani de la revoluție, adică începem să avem o populație adultă semnificativă care nu a apucat să prindă izul împuțit al Ceaușismului. Cu toată sila și revolta observ că avem încă nostalgici ai sistemului. Îmi imaginez cum ar reacționa un puști cu plete dacă i-aș spune că acum 30 și ceva de ani l-ar fi tuns poliția la propriu dacă umbla așa pe stradă. Ar zice : "Hai frate, pe bune! Ce chestie fucked up, super nașpa bro!". Da bro, super nașpa, așa că trage-ți pantalonii pe tine și vezi că îți cad foițele din buzunar. Azi ne agităm pentru alte drepturi, alte pretenții. Ieșim în stradă, comentăm pe facebook. Dar uităm încet încet, despre momentul ăla de care a profitat tov. Ion Iliescu și s-a înscăunat moț. Am avut cea mai sângeroasă revoluție dintre toate revoluțiile acelui moment. Pentru că cetele noastre de mârlani s-au încăierat pentru putere pe spinarea poporului, entuziasmat de eliberare. Timpul trece, tinerii aud poveștile nostalgicilor. Mintea omului e făcută să uite ceea ce e dureros. Cu timpul se ajunge la o idealizare generală a "gloriosului trecut".
Așa s-a întâmplat și cu epoca interbelică. Știm doar că leul era valută convertibilă și că vezi Doamne, în România mergea bine. De unde dracu' să meargă bine, a fost foamete, a fost marea criză din '30. Bucureștiul era o mahala traversată de o Dâmboviță prăpădită. Tinerii nu se mai descurcau la țară, se duceau să salahorească prin fabricile Malaxa sau Mociornița sau mai știu eu care. Se murea de foame și de tuberculoză. Ăia de-i vedeți voi în pozele de epocă dichisiți pe la baluri erau barosanii vremii, cum sunt astăzi șmenarii noștri, o minoritate mică mică. E vital să nu uităm ce a însemnat comunismul, de-asta, deși mi s-a cam luat de ele, încurajez filmele și literatura care mai rememorează din mizeriile vremii Ceaușiste. Securitatea, turnătorii, membrii de partid cu exces de zel, toată gloata de gândaci adaptați unui sistem scârbos, nu trebuie să mai renască. Astăzi ne permitem tot soiul de mofturi, uitând că, fără urmă de dramatizare, oameni au murit pentru ca noi să fim cum suntem. Inclusiv dreptul de a avea mai multe partide dintre care să alegem sau dreptul de a sta degeaba, de a te îmbăta ca o servitoare în club sâmbătă seara. Practic, cea mai mare parte dintre lucrurile care astăzi ți se par normale, acum 30 de ani ar fi fost inadecvate, subversive, indecente, imorale, ilegale. Nu e o glumă, nu e o exagerare. Revoluția dim '89 va fi într-o zi la fel de abstractă cum e astăzi răscoala de la 1907 și mi se pare teribil de trist și de nedrept. Cred că pe urma ei rămânem cu datoria de a nu uita și de a nu ne mai lăsa vreodată limitați sau striviți de sistem, dar mai ales de a nu ne lăsa cumpărați din comoditate, așa cum își cumpărau părinții noștri liniștea de la PCR, semnând adeziunea și umblând umili pe stradă. Avem privilegiul de a fi liberi, să îl apreciem înainte de a fi necesar să-l dobândim cu sânge.
