Prin anii mei de studenție am cunoscut un băiat care și-a cam plagiat lucrarea de licență. Nu l-am judecat pentru asta, fiindcă nu era tocmai cel mai isteț din curtea școlii, ca să zic așa. Omul însă, era deosebit de pasionat de studiile pe care le urmase și a făcut eforturi mari pentru a face respectivele studii. Să fie clar, nu era vorba de medicină sau mai știu eu ce domeniu cu parafă și responsabilitate grea. N-am să vă spun însă ce domeniu era, de dragul respectivului om. Ce m-a impresionat la el a fost înclinația nativă pentru profesia respectivă, mi se părea făcut pentru ea, chiar dacă dotarea lui intelectuală nu îl favoriza. Respectivul și-a luat licența și în prezent profesează cu succes.
Motivul pentru care nu îl judec pe individ pentru plagiat, este acela că avea talent și nu văd de ce o hârțoagă ar împiedica un om talentat, pasionat și harnic din a profesa. Judec și condamn însă, doctoranzii și licențiații falși, pentru că distrug imaginea și importanța unei diplome. Sigur că nu vor fi niciodată egalii unuia care și-a luat diploma pe bune, dacă i-ai pune față în față cu un doctorand adevărat s-ar face de rușine. Problema e că acești jeg-wurști, nu vor confrunta niciodată un specialist, fiind plasați în poziții care îi feresc de asemenea situații. Poporul însă îi vede și îi crede. Oricum majoritatea votanților nu știu ce înseamnă și ce presupune o lucrare de doctorat. Iar într-o țară în care și cei cât de cât educați trag filme de pe torente, ca și cum ar fi normal, furtul intelectual e o poveste. Personal consider că dacă cineva plagiază vreo scriitură de-a mea, ar trebui să mă simt onorat. Practic, din tot ceea ce putea să fure, plagiatorul a ales să fure de la mine, deci mă crede mai cu moț decât pe alții.
Problema principală pe care o văd în plagiatul pentru diplome, este parvenirea. Nu aș avea mare lucru impotrivă dacă șoarecii ăștia ar zice: "N-am frate nicio treabă cu învățătura, da' dă bine să ai doctorat când o arzi pe la Bruxelles." Fiind crescut în țara asta de "descurcăreți", tind să fiu îngăduitor cu șmenurile, chiar dacă eu evit să le fac (din mândrie și aroganță, nu neapărat din vreo convingere a corectitudinii). Nu rabd lipsa de autenticitate, parvenitismul, strădania de a părea ca persoană, altceva decât ești. Ce mi se pare hilar însă, e faptul că, asemenea oricărui tip de parvenit, parveniții intelectuali, nu-și dau seama că: se vede.
Am întâlnit acum vreo câțiva ani un cuplu de mahalagii îmbrăcați în haine de mare firmă. Oricât de paralel aș fi cu ceea ce ține de modă, am putut vedea ușor că hanțele de pe ei sunt foarte scumpe, dar felul în care le-au potrivit și le purtau, trăda originea cenușie. Exact așa se întâmplă și cu golanii certificați academic, iar de pierdut au numai instituțiile care îi miruiesc pe respectivii șobolani.
Dacă o instituție pierde credibilitate, pierde din valoarea diplomelor emise, și mai grav, pierde șansa de a avea în rândurile ei oameni serioși care nu vor mai putea să se numească Doctori, fără a fi ironizați: "Doctor sau… dottore?" Ha ha! Nu-i de glumă. Am mai spus-o și cu alte ocazii: nu pot judeca un câine fiindcă mușcă și latră, dar pot condamna un șobolan care încearcă să treacă drept dulău de rasă. Înșelătoria e o crimă lașă.
