Tot citind despre cum părintii și elevii se iau de mană zilele astea ca să se plangă că nimeni nu face evaluări de testat vitezy cu care dau share la postări care promit câștigarea unui telefon sau visarea ursitului, am încercat să-mi amintesc cum a fost acum 10 ani când am dat eu BAC-ul la română.
Pe atunci puteam pierde timpul doar pe Zahoo Messenger și Hi5, o rețea de socializare mai de la tară, plină de sclipici (serios, erau extensii care îți permiteau să-ți prelingi peste profil râuri de sclipici, steluțe sau urși pândă), ambele în scop de agațament adolescentin, sau uneori de trimis muzică sau poze de la un majorat. Era o pierdere de timp fascinantă, pentru că nu știam ce înseamnă spațiu privat. Părinții abia știau ce înseamnă internet, nici vorba de metode de restricționare a accesului la informații și de protecție a minorului. Și generația noastră de atunci, și cea de acum, a greșit în mod stupid pentru că nu s-au înarmat cu gândire critică și unelte care să ajute la citirea unui enunț simplu.
Văd că anul acesta puștanilor li s-a cerut să prezinte viziunea despre lume și viată într-un român interbelic. Deși le-ar fi fost mult mai ușor să nu cunoască cuvântul “viziune”, având în vedere lipsă din invătămantul actual, elevii au greșit alegând un român interbelic, pentru că nu știau cum se mai spune la “intre două razboaie”. Probabil și dacă subiectul ar spune “Caracterizati cătelusul cu părul cret”, s-ar găsi unii care să scrie despre rată cu care a fugit în gură, pentru că ei doar din astea au avut acasă.
Înțeleg nevoie de standarde, pentru că nu există timp pentru analize și interpretări. Profesorii angajați să corecteze vor să bifeze comentariile standard din culegeri, nu să judece dacă o analiză personalizată este pertinentă sau nu. Tristețea tocmai aici e: puterea unui elev de a înțelege și analiza un context n-ar trebui judecată la un examen standard, ci în patru ani de liceu. Doar că cei patru ani sunt petrecuți în minciună și un schimb pervers: elevul se preface că a memorat un citat, profesorul zâmbește încrezător și lasă impresia că elevul a acumulat suficient pentru a putea trece mai departe de cerința unui examen.
Pe vremea mea, maică, problemă la BAC a fost provocată tot de un cuvânt din cerința: intelectual.La subiectul al III-lea ni se cerea să prezentăm condiția intelectualului în societate, cu referire la un român scris de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Marin Preda.
Eu am scris bine pentru că eram șoarece de olimpiadă, dar colegii care au scris despre Ion au luat note la fel de mari. De ce? Părintii lor incă nu auziseră de petiții online s-au descurcat cu intervenții, cadouri și relații. Astăzi, locul în care am ajuns și eu și ei nu e dat de notă aia asemănătoare în ciudă muncii diferite, ci mai degrabă de ambiție, valori și alegeri. Cum cele trei nu sunt încă materii de BAC, va trebui să ne mulțumim cu viitori adulți speriați, convinși că viață e o luptă între cei care păcălesc și cei care sunt păcăliți.
