Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta la numărat ouă, mam’mare Kövesi, mamiţica Morar şi mătuşica Tamara au promis tânărului Bombonel să-l ducă doi ani la facultate, în Bucureşti.
Deşi comoara ochilor lor, Bombonel era o adevărată pacoste pentru cele trei cucoane. Deunăzi se certară toate trele cu el pentru că nu voia în ruptul capului să-şi tragă pe el costumul de mariner şi-n plus îl prinseseră cu mâinile vârâte pân’ la coate în Trofeul Calităţii, după niscai dulceaţă electorală de gutui.
În sfârşit, spre orele prânzului, trenul trase-n gară, iar cucoanele şi Bombonel târâindu-şi valiza de lemn luară drumul facultăţii. S-au gândit mult înainte la ce facultate i s-ar potrivi tânărului budulac şi pân’ la urmă au ales-o pe cea de Avicultură şi Eclozare Zigoţi. Parte a Universităţii de Mare Siguranţă Rahova, Facultatea de Avicultură taman îşi primea bobocii, oferindu-le brăţări şi haine noi bicolore, mai ceva ca-n Honolulu.
Gândindu-se la plăcerile ce-l aşteptau, Bombonel simţi furnicături în colon şi începu’ să tremure de nerăbdare. Plângăcioase şi afectate, cucoanele trecură la dat sfaturi: „ai grijă, rotofeiule, cu cine stai în cameră şi fii cu ochii-n patru să nu-ţi fure foehnul”, „înainte de culcare, întâi te cremuieşti pe noadă şi abia apoi te speli pe dinţi”, „este posibil ca legendele studenţeşti cu scăpatul săpunului la duş să fie adevărate, deci fii vigilent: nu ştii niciodată când îl scapă vreun tinerel simpatic”.
Dar Bombonel nu mai auzea nimic. Vorbele bătrânelor erau ca un bâzâit iritant ce intra pe-o ureche şi ieşea pe cealaltă. Avea un vis, iar acel vis se putea îndeplini chiar aici. Ochii lui îngustaţi de grăsimea frunţii priveau cu jind la ferestrele facultăţii, de unde viitorii lui colegi îi arătau un deget şi strigau chestii prietenoase, legate de iubire.
Cu umerii cămăşii pătaţi de lacrimile lui mam’mare, mamiţica şi mătuşica, Bombonel făcu primul pas în interiorul facultăţii şi se miră că şi acolo sunt agenţi de pază şi turnicheţi ca la metrou, deşi el nu mersese niciodată cu metroul, dar i se povestise. Un domn atrăgător şi amabil fu atât de drăguţ încât să-l dezbrace şi să-l caute de obiecte periculoase în toate cavităţile. O anumită parte a controlului îi făcu mare plăcere şi se întristă când află că e pentru ultima dată.
Apoi, Bombonel fu condus către noua lui cameră, acolo unde va învăţa tainele ouălor, de la numărat la gâdilat, vreme de doi ani de acum încolo. Când uşa camerei se deschise, inima bobocului începu să spere. O brută păroasă se dezlipi de patul jegos şi se apropie de Bombonel, adulmecându-l. „De azi eşti nevasta mea”, i-a zis bruta şi visul se îndeplini.
