AcasăPoliticSuferinţele edilului Marean Vanghelie care este îngândurat contradictoriu

Suferinţele edilului Marean Vanghelie care este îngândurat contradictoriu

În biroul său din Primăria Sectorului 5, edilul Marean Vanghelie tocmai adormise în picioare de-atâta treabă. Furunculul ce-i apăruse în acea dimineaţă pe partea din dos a persoanei fizice îl împiedica să stea jos, aşa că tresări speriat în drumul scurt şi vătămător către podea. Uşor ruşinat de căzătură, îşi scutură costumul de praful ce-l împrumutase din covor şi se gândi, cu frustrare, la viaţa lui.

Ultima ejaculare pe care o experimentase în partid îl umpluse de spume; îl înfuriase atât de tare, încât hotărî pe loc să nu mai garanteze profesoare universitare cât o mai trăi. În plus, nici cu ultima conjugare n-o nimerise prea bine: colegii l-au avertizat că uzul exclusiv al pronumelui „Eu“ la verbele „a încasa“, „a deţine“ şi „a acumula“ contravine strategiei USL, care se axează mai mult pe „Noi“ fără „Ei“.

Teribil de abătut, încercând să fugă de gândurile negre generate de activitatea lui politică, Marean Vanghelie deschise simultan două almanahe şi, cu ambele mâini, coloră primele pagini cu carioca. Degeaba, starea depresivă persista. Deschise apoi calculatorul şi intră pe Goagăl. Tastă „Marian Vanghelie“, iar motorul de căutare sugeră imediat formula „Marian Vanghelie studii“. Alăturarea termenilor i se păru atât de hazlie, încât reveni instantaneu pe covor, tăvălindu-se în spasme de râs.

Niţel mai relaxat, edilul reveni la sentimente mai bune. Poza de pe birou cu el şi Oana Mizil, pe rama căreia scrisese în engleză „Marean + Uana = Lăv“, îi stârni amintiri plăcute, cu scârţâit de pat pe fundal. „Viaţa e totuşi frumoasă, mai ales atunci când soarta mea e hotărâtă de destin şi rămân un om uman“, îşi zise Marean Vanghelie, apoi migăli la rubrica „semnătură“ cel mai frumos X pe o hârtie oarecare, din care avea să răsară cel mai falnic palat cu turnuleţe din Parcul Izvor.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare