Cum el Însuşi, cu guriţa lui aia mititică şi ţuguiată afirma, lui Năstase îi place să colecţioneze. În copilărie aduna, probabil, timbre din Dahomey şi surprize cu Tipi-Tip. Când s-a făcut mai mare, obişnuia, probabil, să culeagă pe tălpi toţi doi-doii de maidanezi din Parcul Operei şi să-i ducă acasă. Când s-a făcut şi mai mare, tinzând spre suprem, a început să agonisească alte acareturi, mai puţin mirositoare, dar mai valoroase: mai un porţelan imitaţie China, mai o vilă munte brad natur, mai un flamand târziu, mai un termopan pe lemn, sfârşit de secol 20.
Până a venit ăla de hăhăia greu şi i-a cam stricat socoteala, ameninţându-l că va intra la închisoare. Evident, de intrat nu intră, fiindcă judecătorii sunt oameni cumsecade şi înţeleg cât e de grea viaţa de colecţionar într-o ţară unde tinichigiii au devenit mai apreciaţi decât esteţii. Ca să aibă şi el o bucurie, magistraţii nu-i mai fac cadou tablouri în care abia încap grasele alea ale lui Rubens, cum îi făcea pe vremuri Micky Şpagă, ci îi dăruiesc suspendări. Cum intră un proces pe rol, cum pac! primeşte Năstase o condamnare cu suspendare! Din când în când, e drept, mai pică şi-una cu executare, dar aici intervine recursul, intervine şi prescripţia, ceea ce înseamnă că tot se suspendă până la urmă pedeapsa. Până acum, fostul premier a adunat o colecţie impresionantă de suspendări, care i-ar putea face geloşi pe mafioţii din lumea întreagă, şi promite că nu se va opri aici.
De fapt, fostul premier abia aşteaptă să câştige PDL alegerile, ca să-i mai însceneze nişte procese, în urma cărora să primească noi şi noi pedepse cu suspendare. Pentru că, dacă până acum ardea de nerăbdare să achiziţioneze vreun Grigorescu ori măcar un Ţuculescu, mai nou, Adelu e ahtiat după suspendări. Ar face orice să mai fie dat în judecată şi să mai primească măcar doi anişori cu suspendare! Totul e să nu vină, Doamne, fereşte, Poporul la putere, prin adevăratul lui fiu vitreg, Dan Diaconescu, şi oteviştii, care-s mai grei de cap, să înţeleagă prin suspendare cu totul altceva şi să mi-l atârne pe bunătate de demnitar în viu de vreo funie. Fără săpun, că Adrian se teme ca dracu’ de tămâie de obiectul ăsta.
