Prima amintire despre matematică este şi prima amintire despre durere, dacă nu socotesc şi căzătura cu bicicleta încă de la primul pedalat. Când alţi copii făceau ghiduşii aritmetice, eu mă încovoiam de disperarea de a trebui să îmi dau seama câte găini cu picioare roşii şi câte găini cu picioare albastre aveau loc într-un nenorocit de paner din care găinile cu picioare albe fugiseră la naiba să le ia! Dacă nu aţi înţeles problema, nu-i bai, nici eu n-am înţeles-o niciodată!
Am fost un copil chinuit şi chinuitor care nu îşi lăsa părinţii să doarmă decât după ce reuşeam să rezolvăm problema la matematică. Iar ei încercau să îmi explice metodic, desenând pe hârtie ogrăzi întregi de găini colorate şi întrebându-mă la final dacă am înţeles. Privirea mea ca un tunel infinit îi făcea să rupă nervoşi foile, să înjure sistemul de învăţământ ceauşist şi să-mi rezolve ei problema! Ce urma a doua zi la şcoală face ca şi azi să urăsc întrebarea „cum ai ajuns la rezultatul acesta?” mult mai mult decât urăsc să nu ştiu cum să răspund la ea!
În clasa noastră era o fetiţă cu uniformă scrobită, ciorăpei croşetaţi şi pompoane imense, albe ca spuma laptelui praf! La fiecare blestemată de oră de matematică era cu mâna sus, tăvălindu-se de dor să iasă la tablă! În tot timpul asta eu pregăteam bazele unui fanatism religios, ţineam degetele încrucişate a noroc şi îmi repetam de zor „dă, Doamne, să nu mă scoată astăzi la tablă! Dă, Doamne, să nu mă scoată astăzi la tablă! Scapă-mă şi azi, Doamne, scapă-mă!!!”. Din cauza asta sunt cardiacă de mică!
De la fiecare şedinţă, mama se întorcea neagră de supărare, cred şi eu dacă nu auzea altceva decât „Doamnă, Monica este… o catastrofă la matematică şi mi-e teamă că am folosit cuvinte mult prea blânde! Doamnă, uitaţi-vă la Mihaela! Să ia şi Monica exemplu de la Mihaela!”. Profit de ocazie, Mihaela, să îţi spun doar că eu nu uit şi nu iert!
Matematica m-a despărţit toată viaţa de vreun premiu cu coroniţă şi m-a făcut să mă bălăcesc în mediocritatea menţiunilor! La mesele în familie „citeşte frumos, citeşte mult, scrie poezii” pălea în faţa „ Tincuţa e olimpică la matematică”! Cum să concurezi cu aşa ceva???
Târziu, ai mei s-au împăcat cu ideea că la naşterea mea, ursitoarele găsindu-mă peste măsură de perfectă şi modestă, mi-au luat talentul la matematică şi l-au împărţit tuturor celorlalţi copii! Câteodată, mama de supărare mai zicea „mamă, tu cred că o să te faci cioban… că doar acolo nu îţi trebuie matematică. De fapt, greşesc, trebuie să ştii să numeri oile…”. Hai, mamă, că nu cred eu să fie Gigi aşa de înzestrat la matematică!!
Lacrimile îmi şiroiesc de recunoştinţă pentru că am telefon cu calculator, altfel, ar fi trebuit să învăţ tabla înmulţirii! Calculatorul şi decenţa de a mă ţine departe de Bill Gates şi Mugur Isărescu atunci când vor să îmi dezvăluie formula matematică a bunăstării universale mă ajută să trec mai uşor prin viaţă! Grele matematici!
