Motivul pentru care nu mi-am făcut niciodată testul „cât de departe eşti de Făt-Frumosul din viaţa ta” din nicio revistă pentru femei este acela că eu ştiu că, prin viaţa unei femei, Făt-Frumos trece o singură dată, şi asta numai dacă are calul de culoare potrivită. Iar eu am fost la grădiniţă cu Făt-Frumos şi i-am acceptat defectul de a nu fi venit călare pe cal, ci cu 282, ca o concesie făcută vârstei, că eram înţelegătoare de mică. Cu timpul mi-am dat seama că orice concesie are farmec numai dacă operează în favoarea mea şi am încetat să mai fiu la fel de înţelegătoare.
Pe Făt-Frumos avea să îl cheme în buletin, peste nişte ani buni, Gherghe. Era micuţ şi rotunjor ca o bomboană Cip şi era cel mai cuminte băiat din toată grădiniţă. Pentru că eu eram cea mai cuminte fetiţă din toată grădiniţa, dar cu o atracţie inexplicabilă faţă de băieţeii răi, fugeam cât mă ţineau picioruşele când el voia să ne jucăm.
Fiindcă el era foarte îndemânatic, mama a primit, la fiecare 1 şi 8 Martie şi la orice alte ocazii s-or mai fi găsit atunci, o păpuşică din dopuri de plută, motive florale cusute pe etamină, felicitări, batiste, ba chiar şi o jumătate de fular. Dacă nu le-ar fi făcut el cu migală, în locul meu, ai mei ar mai fi avut un motiv în minus de mândrie pe lângă treaba cu matematica şi alte câteva pe care o să vi le spun când o să începem să ne cunoaştem mai bine. Jocul meu preferat era de-a maşina, eu conduceam şi el stătea în dreapta, cu poşeta mea pe un picior şi păpuşa portocalie, care era copilul meu, NUMAI al meu, pe celălalt picior! Bag sama acum că asta nu mi-a făcut bine la karmă, că stau cu permisul în portofel şi mi-e frică să mă folosesc prea des de el.
Însă toate astea au pălit în faţa dovezii supreme de iubire, cu ocazia serbării intitulate „Lacul lebedelor”! Educatoarea noastră vrăjită de magia sentimentelor noastre s-a gândit că noi doi am fi fost cei mai potriviţi să dansăm în rolurile principale din acest spectacol. Mama îmi făcuse o rochie de lebădă-şefă atât de lungă şi cu atâtea volane, că nu mi se mai vedea coada de sub ea, iar lebădoiul-prinţ se împiedica nu foarte galant de ea. Lebedele subalterne invidioase fiind, râdeau aşa de tare, că trebuia găsită neapărat o soluţie să nu râdă chiar tot lacul de noi.
Şi Gherghe, lebădoiul-şef, a găsit-o! În dimineaţa premierei a venit cu mama lui, cum ar veni soacra-lebădă, costumieră la Opera Română, precum şi cu o rochie adevărată de balerină! Hai, spuneţi voi, fetelor, ce gest ar putea să facă sau ce ar putea să vă dăruiască un bărbat în zilele noastre ca să echivaleze cu bucuria de a dansa într-o rochie adevărată de balerină şi de a le vedea pe toate lebedele subalterne, cu penele căzute de ciudă!
