Ne vedeam cam de patru luni. Relaţia noastră era timidă, dar constantă. Atracţia era evidentă pentru oricine mi-ar fi văzut sclipirea din ochi. Deşi îmi doream o apropiere mai mare, ceva în fiinţa mea îmi spunea că nu era deloc înţelept să-mi pierd minţile aşa.
Mă mulţumeam deci să-mi lipesc nasul de vitrină şi să sper că într-o zi, nu prea îndepărtată, ar fi fost la reducere. A fost nevoie de multă răbdare şi de multă gândire pozitivă, presărată pe ici, pe colo cu lacrimi fierbinţi, dar, într-o zi de marţi, 13, mi-am văzut visul devenit realitate. E drept, cu tot cu reducere, visul era tot prea costisitor, dar cum inimii nu-i poţi porunci, am plecat spre casă, ţinând sub braţ o cutie lucioasă, în care se răsfăţa o pereche de pantofi roşii lăcuiţi.
I-am păstrat ca pe un vis secret şi-am aşteptat ocazia perfectă. Aveam să-i port la un brunch simandicos la care vin oameni ale căror şosete costă cam cât pantofii mei roşii, fără reducere. De cum i-am încălţat, i-am simţit ca o menghină nemiloasă, dar, uitându-mă la cât erau de frumoşi, eram hotărâtă să îndur orice chin. Apoi, pe o porţiune cu piatră cubică mi-au căzut ambele flecuri, dar nici asta nu era aşa de grav. Trebuia doar să păşesc cu grijă şi pe vârfuri. Pe neaşteptate, menghina şi-a slăbit strânsoarea şi eu am răsuflat uşurată că nenorociţii se dăduseră bătuţi aşa de repede. Privindu-i am înţeles de ce. Scumpii mei pantofi, vorbind, desigur, la propriu, se descususeră pe lateral, lăsându-mi tălpile goale pe caldarâm. Ei, cum era să merg la brunch flămândă şi… desculţă?
Am sunat acasă după ajutor. Mamaie a venit într-o jumătate de oră (timp-record, pentru că de obicei drumul ăsta de 10 minute îi ia o oră, oprindu-se să hrănească toţi câinii şi pisicile de pe drum), având în sacoşă o pereche de pantofi sport, care se potriveau cu rochia mea din voal ca Oana Mizil cu edilul Marian.
Aşa că am ratat şi brunch-ul ăsta, ultima mea şansă de a mânca ouă fierte alături de persoane din high-life-ul bucureştean. Eu cred că de vină nu sunt francezii ăia care au făcut nişte pantofi foarte proşti şi au cerut o avere pentru ei. Nici a mea că i-am cumpărat (doar erau irezistibili). Numai mamaie e vinovată! Că nu citeşte rubrica „Bine îmbrăcată” din revistele de bârfă şi scandal şi nu ştie până la vârsta asta că pantofii sport nu se potrivesc cu rochia din voal! La naiba!
