Uitându-mă de mică la mai multe filme americane siropoase decât ar fi permis-o orice medic, indiferent de specialitatea lui, am căpătat în timp destule fixaţii, deprinderi sau pofte, fireşte de neînţeles. De pildă, imaginea care-mi părea dovada supremă a traiului tihnit, burghez, era cea în care personajele feminine de prin filme îşi aduceau acasă de la curăţătorie hainele înfăşurate în folie transparentă.
A fost o vreme în care visam să devin gospodină, să stau acasă, să gătesc, să spăl şi să calc. Cu cât m-am îndepărtat de perioada copilăriei, cu atât visul ăsta s-a diluat şi-a devenit motiv de matură tachinare. Totul pentru folia aia! Mi-a rămas până azi dorinţa de a arăta lumii nonşalanţa cu care pot să-mi plimb prin oraş hainele curate, aşezate cuminţi pe vergele din sârmă îndoite în chip de umeraş şi înfăşurate ca o femeie într-o blană. Ăsta e de fapt şi singurul lucru pentru care continui să apelez la curăţătorii şi nu mă decid odată să mi le spăl în cadă, cu apă călduţă şi săpun de casă, cum mă tot bate mamaie la cap, fără să-i pese că pe unele scrie „dry clean only”.
În timp am păţit de toate! Am dus paltoane negre şi le-am luat gri-decolorat şi pantaloni lungi pe care i-am luat scurţi. Odată am dus la curăţat un taior pe care-l purtasem o singură dată, într-o vizită la o mătuşă care prăjea chiftele, şi pe care l-am luat înapoi sleios şi negru de jeg. Când m-am revoltat şi-am cerut explicaţii, duduia de la ghişeu s-a răţoit la mine şi mi-a scrâşnit printre dinţii ei galbeni şi puţini că nu era aşa un capăt de ţară dacă l-aş mai fi clătit puţin acasă.
Dar ce mai contează câteva experienţe catastrofale când viaţa îţi aduce cadoul de Crăciun cu câteva luni mai devreme, împachetat în folie de la curăţătorie şi întruchipat de o jachetă de sute de euro care nu e ta?! Zile la rând, am tras draperiile şi ca o hoaţă netrebnică am încercat din răsputeri să mă strecor în hăinuţa atât de fină şi de scumpă, cu patru mărimi mai mică decât a mea! Blestemată neşansă, cusăturile au început să-i pârâie şi oricâte artificii ingenioase m-am chinuit să găsesc ca să maschez că nasturii nu mă cuprindeau şi mânecile îmi ajungeau până la coate, n-am reuşit! Îmi venea să plâng de ciudă, o încurcătură de la curăţătorie aproape la fel de magică precum norocul chior la loto se transformase într-o banală păcăleală a destinului crud care nu voise să mă lase să am o geacă de firmă, de multe sute de euro. Şi-apoi mi-am dat seama că oricine se căpătuise cu paltonul meu negru care prinde toate scamele mă înjura la ora aia de mama focului. Hai că până la urma fusese un schimb echitabil!
