Filme proaste. Știu că există o cutumă în privința morților. Anume, să nu-i vorbești de rău pe unii după ce mor. Dar, sincer să fiu, n-am înțeles niciodată chestia asta. Parcă moartea le absolvă vina pentru cine știe ce păcate or fi avut. Mai mult, nici nu se specifică o dată și pentru totdeauna care e perioada în care n-ai voie să-i vorbești de rău. O zi, o săptămână, la 40 de zile, un an? Mă gândesc însă că dacă în România se huiduie pe la nunți, iar la înmormântări se lasă, din când în când, cu cafteli, e destul de în regulă să te iei de morți după ce s-au dus. Ori suntem consecvenți în comportament, ori nu mai suntem!
În privința lui Sergiu Nicolaescu nu mă deranjează atât de mult persoana sa, cât care l-au transformat într-un mare regizor. Și apoi spun că filmele sale erau singurele filme care se mai dădeau pe vremea lui Ceașcă și, dacă nu erau nici alea, eram și mai spălați pe creier. Păi dacă alea erau singurele filme care mai treceau de cenzură comunistă, de unde știm că a fost un regizor bun dacă nu prea a avut competiție? Pentru că regiza filme care înălţau, direct sau indirect (cele mai nasoale), osanale organului de partid și bătea cu pumnul în masă la CNC, căci el era Regizorul Planetar? E ca și cum am zice că literatura care ridica în slăvi organul de partid era bună pentru că era singura pe care o găseai. Sunt convins că mulți n-o să priceapă logica asta foarte bine, așa că o să fiu punctual.
Singurul film bun al lui Nicolaescu este Osânda. Pentru că a avut scenariu și actori de seamă. De altfel, actorii au salvat creațiile lui Nicolaescu. Asta când nu se punea singur în rolul principal și reușea performanța să aibă o prezență scenică și o dicție similare cu ale lui Schwarzenegger. Iar multe filme cu Arnold au fost foarte bune. Iar asta a fost una dintre marile probleme ale lui Nicolaescu. Fiind singur între lupi, a ajuns să-și dezvolte un minicult al personalității. El era Regizorul Mondial, autoritatea supremă în materie de cinematografie, actorie, seriale, cascadorie și orice altceva. Mărturie pentru asta stă declarația lui halucinantă că frații Wachowsky i-au furat scena cu camionul și cabina telefonică dintr-unul din filmele cu Miclovan/Moldovan și au băgat-o în Matrix. De altfel, nu m-ar mira să fi crezut că până și Matrix a fost ideea lui. Și nu vreau să mă înțelegeți greșit, Dumnezeu să-l ierte, dar haideți să fim onești. Și eu am văzut toate filmele lui Nicolaescu, dar nu le-am privit ca fiind mari filme de artă. M-am uitat cu aceeași plăcere dubioasă cu care mă uit la Pro TV la filmele cu Seagal. Mă distrează.
Se vorbește despre Dacii și Mihai Viteazul. Dacii e un film comunist, atribuindu-le strămoșilor noștri o conștiință națională care n-avea de unde să vină. Jucat prost, cinematografie proastă. Mihai Viteazul este, într-adevăr, o megaproducție, într-o perioadă în care orcii pe computer încă nu apăruseră. Dar este, în esență, un film comunist. Mihai Viteazul este transformat în salvatorul poporului român, care, precum precursorii lui daci, poseda o conștiință națională ieșită din comun. Să ne înțelegem. Mihai Viteazul a unit țările pentru că a putut. Pentru că la momentul respectiv îi servea intereselor sale. Nu-l interesa să creeze România. N-a fost primit precum un salvator, ci precum un cuceritor. Ideile de popor, națiune, identitate națională vin de-abia la pașopt. Și unii zic că au învățat istorie din filmele lui Nicolaescu.
Este slăvit acum și pentru că-și făcea singur cascadoriile. Admirabil, dar și Jackie Chan își face singur cascadoriile și, oricât de multe și ciudate ar face, tot nu e un mare om de film. Majoritatea filmelor lui Nicolaescu au fost de duzină, cu greșeli flagrante de regie (reflectorul din Mircea?) și care n-o să supraviețuiască drept filme de mare artă, ci ca exemplu negativ pentru cum se făceau filmele în Epoca de Aur. Nu spun să nu se odihnească în pace, dar nici să-l transformăm în cel mai bun regizor român din toate timpurile.
P. S. Un cititor mi-a amintit o chestie fabuloasă. Să-l ai în rolul principal pe marele Amza Pellea și să-i schimbi vocea pentru că nu era destul de puternică pentru imaginea unui Mihai Viteazul, mare salvator național, e ca și cum te-ai uita la Nașul dublat în germană.
