AcasăSocialTata-socru are cojones pentru tot partidul

Tata-socru are cojones pentru tot partidul

O fi Victor Viorel hoţoman şi parşivel, dar o calitate tot are: consecvenţa. Omul ăsta e atât de consecvent în a-şi schimba declaraţiile, de la un minut la altul, încât chiar că te poţi baza pe el, ştiind că se va contrazice cu sine însuşi până-n pânzele albe, indiferent despre ce discută. Şi mai interesant e faptul că majoritatea afirmaţiilor sale, prin care ieri îi critica vehement pe alţii, i se potrivesc astăzi mănuşă şi lui.

Să vă dau un exemplu. „Prin măsurile luate, actualul guvern aruncă responsabilitatea şi costurile crizei economice pe umerii copiilor, ai muncitorilor şi ai pensionarilor”. Aţi putea fi tentaţi să credeţi că asta afirmă cineva despre măsura lui Ponta, de a creşte birurile pe benzină, măsură care va declanşa un tăvălug de scumpiri, la toate produsele şi serviciile, de la pâine la electricitate. Fals! Mai fals chiar decât doctoratul lui Viorel, aş putea spune! Pentru că zicerea îi aparţine chiar lui, dar se referea la criminalul guvern Boc, care scumpise tot, numai aşa, de-al dracu’, să le dea cu tifla românilor.

Ce-i în mintea lui Victor Ponta nu-i greu de ghicit. Nu o gaură neagră, care absoarbe până şi ultima sclipire de inteligenţă, ci un calcul simplu şi logic: dacă le-am pus atâtea taxe românilor, pe stâlp, pe cruce şi pe urna funerară, iar ei n-au zis nici pâs, ia hai să le mai pun şi-o acciză la benzină, că, la cât sunt de proşti, sigur n-o să guiţe unul. Şi totul ar fi mers ca pe roate, acciza s-ar fi pus, banii s-ar fi dus, dacă nu venea Băsescu să-i strice premierului bunătate de calcul cu multe zerouri la bugetul Partidului. Ponta a fost atât de surprins de refuzul preşedintelui de a gira această japcă legalizată încât a rămas fără replică.

Când l-a văzut pe ginerică încolţit, tata-socru Ilie Sârbu a simţit nevoia să preia el iniţiativa şi să atace furibund. Nu la faţă, ci sub centură – ce, pe el nu l-au atacat alţii tot acolo? „Gestul lui Băsescu este iresponsabil, a atins culmea demenţei”. Adică dacă vrea unul să scumpească benzina, lovind în primul rând în cele mai defavorizate categorii sociale, iar altul vrea să-l oprească, nu primul e iresponsabil, ci al doilea. Frumoasă logică social-democrată, tăticule-socru!

Iar curajosul fost preot nu se opreşte aici, ci-i trage lui Băsescu un perdaf de la amvonul Parlamentului de să-l pomenească şi pe Lumea Cealaltă: „Parlamentul, ţara, noi ce facem dacă Băsescu vrea să ducă România la faliment şi noi stăm să ne uităm?” Chiar aşa, noi, ţara, în loc să ne uităm cum ne face Ponta benzina 7 lei, ca să aibă la anul bani de postere cu „Votaţi consecvenţa! Votaţi Victor Ponta preşedinte!”, ne uităm cum se agită Băsescu ca musca-n borcan să-l împiedice? Asta e inconştienţă totală, dragi români, chiar nu suntem în stare să ieşim odată în stradă şi să urlăm, din toţi rărunchii „Vrem scumpirea benzinei! Mai puneţi-ne nişte biruri, că încă mai respirăm! Mai băgaţi taxe, că încape! Jos Băsescu! Huooo!”?

Dovedind că are cojones şi pentru ginerică şi pentru un întreg partid care stă şi tace ca prostu’, Ilie Sârbu, pe care-l credeam doar specialist în teologie, dar văd că e tare şi-n economie, ne explică el cum devine chestiunea cu combustibilul: „Noi, cei care mergem cu maşinile, ştim că preţul barilului de petrol scade şi deci acciza nu are influenţă”. Păi, normal: camionagii, tiriştii şi şoferii de basculantă care consultă zilnic indicele Dow Jones ştiu prea bine că n-o să se scumpească motorina, fiindcă barilul e-n scădere. Aşa că panicarzii care spun că preţul barilului creşte şi dacă trage ayatollahul Iranului vreun pârţ sau dacă strănută Obama ar trebui să înceteze cu zvonurile alarmiste, că nu se-ntâmplă nimic. Dimpotrivă, ar fi existat posibilitatea ca barilul să scadă atât de mult încât să bage lumea gratis de la pompă şi pecoiţele alea (adică fetele care lucrează la Peco) ce salarii mai luau, săracele?

Aşa că bine zice Ilie Sârbu: „Ce facem, îl lăsăm pe Băsescu să dea foc României, să facă ce-a făcut Nero?”. Eu zic să nu-l lăsăm, tăticule-socru, că mai sunt atâtea de furat din ţara asta şi-ar fi şi păcat să vă oprească un incendiu neprevăzut tocmai acum, când vă intraserăţi şi voi în mână. Dar mare grijă să aveţi, fiindcă, până să dea „dementul” foc la ţară, riscaţi să se adune vreo câteva milioane de şoferi, să pună mână de la mână ca să-şi cumpere un plin de benzină şi să facă ei cu Palatul Victoria şi Palatul Parlamentului ce-a făcut Nero cu Roma lui.

 Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare