Odată cu batalioanele române care au trecut Carpații la Primul Război Mondial, în Transilvania au ajuns și anumite obiceiuri mai degrabă dâmbovițene, cum sunt dărâmarea clădirilor de patrimoniu. Hans Hedrich, activist civic și de mediu din Sighișoara, se luptă împotriva fenomenului exact ca Don Quijote, dar nu cu morile de vânt, ci a clădirilor din sticlă și mall-urile.
Umblă vorba prin burg că te ocupi cu salvatul caselor din patrimoniu. Ți-ai ales până acum un nume de supererou?
Nu, dar asta doar din falsă modestie și oportunism, pentru că am înțeles că în epoca postmodernă nu se mai agreează eroi sau supereroi ai neamului. Asta e, n-am de ales. Mă consolez însă cu statutul de supererou anonim.
Îmi pari a fi un soi de Don Quijote de România care se luptă cu morile de vânt ale birocrației. Câte case ai reușit să salvezi până acum și cât de greu ți-a fost?
Asta cu Don Quijote ai copiat-o dintr-o postare de-a mea de pe FB în care-l indicam pe acel domn ca fiind idolul meu! Numărul de case salvate de mine – cu mari eforturi – este ZERO! La Sighișoara nu se pune problema să fie demolate ilegal case de locuit monument istoric ci, mai degrabă, că sunt degradate prin intervenții ilegale și grosolane. Ultima tentativă de a sesiza autoritățile în acest sens: în 2013, în plin sit UNESCO, un mafiot local, fost consilier local, și-a supraînaltat o pensiune fără autorizație de construire, folosindu-se de plăci OSB și polistiren expandat. Mai ilegal și penibil nici nu se putea! Toate autoritățile, de la Primar, la seful Direcției de patrimoniu Mureș, Inspectoratul de stat în construcții Brașov și până la polițistul “specializat” pe patrimoniu au refuzat să oprească lucrările, cu toții făcând un concurs de tras pe cur de toată frumusețea. Totuși, în mod miraculos, la sesizarea noastră (Asociația Sighișoara Durabilă) s-a început un proces penal împotriva proprietarului. Așa că, dacă Judecătoria Sighișoara e cu noi, poate obținem o primă condamnare pentru infracțiuni împotriva patrimoniului istoric. Și apropo de lupta cu morile (de vânt). Prin 2007 un alt mafiot local a cumpărat și demolat fosta moară din oraș, situată la periferia centrului istoric, ca să facă loc unui Penny Market, trântit acolo fără Plan urbanistic de detaliu și în baza unui certificat de urbanism emis ilegal de arhitectul sef. Am reclamat și s-au dat niște amenzi simbolice. Cam atât.
Dacă tot te-am comparat cu Don Quijote, Sancho Panza este ONG-ul tău, “Sighișoara Durabilă”?
Nu-mi place deloc ce zici! …Pentru că ai dreptate! Mi-ar place să spun că întreaga asociație eram “Don Quijotzii” Sighișoarei – care ne-am aventurat, cu vreo 20 de ani întarziere, la salvarea “Perlei Transilvaniei”, ca să constatăm că, din punctul de vedere al multor sighișoreni (ignoranți), am sosit cu vreo 20 de ani prea devreme… Adevărul privind relația dintre mine și Sighișoara Durabilă este acela că pentru o anumită perioadă de vreme devenise cumva “asociația mea” – și le mulțumesc colegilor că m-au lasat să mă desfășor și să experimentez cu ea. Paradoxul privind asociația noastra este acela că, deși suntem micuți și anemici, am obținut ceva pentru Sighișoara – chiar dacă nu știu exact ce. Și, s-ar putea chiar să trăim in viitorul apropiat adevăratul moment de glorie al SD: destituirea, prin contencios administrativ, a Primarului nostru condamnat definitiv și irevocabil, dar care aparent “uită” să-și dea demisia…
Te-ar deranja dacă te-aș compara și cu Nicușor Dan? Întreb pentru că mă gândeam că poate ai reuși să dai o fugă și până în București, cu Oprescu primar parcă văd că și clădirea Universității va fi transformată în mall.
Acum aș putea spune iarăși cu falsă modestie ceva de genul “Nu, din contră! Sper să nu-l deranjeze pe el că-l compari cu mine!” ..Sau aș putea răspunde pe un ton paternalist și penibil că: “Ei, dacă nu eram eu, Nicușor n-ar fi câștigat primul lui proces în instanță!” Vreau să spun cu asta că îl cunosc pe Nicușor încă de prin 2008, de la un workshop pe marginea modificării Legii urbanismului, nr. 350/2001. După workshop am mers prin centrul vechi al Bucureștiului și, la un colț de stradă i-am povestit despre primele noastre procese împotriva Consiliului local Sighișoara, încurajându-l să înceapă și el un proces de contencios administrativ într-o problemă de patrimoniu care-l preocupa la acea vreme. Dacă țin bine minte, s-a reprezentat singur în instanță, fără avocat – și a câștigat! Concluzie: Fără mine …Nicușor oricum ar fi făcut candva primul pas cu procesele și tot ajungea acel Nicușor Dan pe care-l știm și apreciem atât de mult! Apropo de Oprescu și Universitatea transformată în mall: Care-i problema? Doar ar fi soluția ideală pentru stoparea durabilă a debandadei protestatare care a cuprins Capitala! Fără Universitate am desființa un focar de gândire critică, deci nesănătoasă, cu un mall ultracentral le-am oferi bucureștenilor încă un motiv de bucurie și satisfacție consumeristă – și, circulând cu viteză pe cele 2-3 autostrăzi suspendate, intersecția deasupra University Mall, am reduce la minim pericolul de a fi mușcat de maidanezii încă neeutanasiați!
Sighișoara arată din ce în ce mai bine, sau mi se pare doar mie?
Sighișoara arată din ce în ce mai bine, cu cât te întorci mai mult în timp! Astăzi, situl UNESCO și orașul istoric sunt un amestec de imobile istorice restaurate cât de cât bine, învecinate cu altele, veritabile gafe arhitectonice și de renovare. Fostul ansamblu coerent și compact s-a transformat, cu participarea locuitorilor și a autorităților incompetente și corupte într-o adunătură de de imobile căreia îi lipsește coerența și aspectul unitar căruia îi datorăm și includerea în lista UNESCO. La toate acestea se adaugă lipsa aproape totală de imaginație și implicare a autorităților pentru o creștere a calității urbanistice a cartierelor din orașul nou, construite înainte de 1989. Fiind conștient de patrimoniul istoric și natural atât de bogat al orașului, mă doare văzându-i pe sighișorenii “mei” participând, activ sau pasiv, la degradarea continuă a acestor bogății și frumuseți. În loc să se pună în valoare acest potențial unic, mulți se plâng doar că Sighișoara bate pasul pe loc, fără să aibă ideea cum ar putea fi pusă din nou în mișcare… La care se adaugă un anumit cosmopolitism mic burghez al multor (foști) sighișoreni care se manifestă prin talentul și dorința noastră de emigrare. Iar după ce au/am ajuns în străinătățuri, povestim cu drag și nostalgie despre …Sighișoara noastră “frumoasă” și “unică”.
Cum de s-a ajuns ca terenul de sub o clădire de 400 de ani să zicem, să valoreze mai mult decât clădirea respectivă?
Fără a fi specialist imobiliar sau măcar urbanist (de formație sunt polit-olog) , cred că explicația, chiar și burtologică, e destul de simplă: 1. Centrele istorice ale unor orașe cât de cât prospere (București, Sibiu, Brașov, Cluj – sau chiar și Budapesta) au, peste tot în Europa, un mare potențial economic (și speculativ). 2. La acesta se adaugă degradarea multor imobile istorice, datorită lipsei de întreținere în perioada (post)comunistă și a situației locative și sociale precare în care se află mulți locuitori (vezi “țiganii de pe Lipscani”) – toate acestea completate de 3: Gestionarea urbanistică defectuoasă și lipsită de viziune a acestor cartiere/orașe (vezi doar isteria “PUZ-urilor derogatorii” din București care saltă prețurile terenurilor în sus.). Efectul cumulat al acestor factori se manifestă în demolarea unor imobile monument istoric (cum a fost, în 2012, casa parohială evanghelică din satul Criț, jud. Brașov și, în 2013, un imobil protejat, în Lipscani, București). Perversitatea acestei strategii: investitorul promite că va “reconstrui” ceea ce a demolat, autoritățile locale îl aplaudă fericite (si complice) – pentru ca apoi să se construiască în acel loc ceva cu totul nou, ce nu mai are nimic de-a face cu imobilul original. Și dacă reclami acest fapt, ești luat la palme cu lozinci precum “Nu te poți opune progresului!”, “Ești un nostalgic irecuperabil!” ș.a.
Dacă lucrurile se mențin în ritmul actual, crezi că peste 100 de ani mall-urile sau supermarketurile o să fie considerate clădiri de patrimoniu?
Nu peste 100 de ani ci deja peste vreo 30-50 – când generația copiilor noștri va simți nevoia să conserve amintirea “regimului consumist”, recent apus în urma epuizării petrolului și a gazelor de șist cât și din cauza problemelor de mediu copleșitoare, aferente exploatarii resurselor și consumismului. După care se vor întoarce la piețele agroalimentare, la magazinele și atelierele de cartier, la structurile sociale bazate pe relații de rudenie, de proximitate și de prietenie cât și la un mod de viață ce alternează între urban și rural. Vorbesc și eu, ca Mama Omida…
Publicat în AC, nr. 4
