Nu credeam că o să ajung vreodată să scriu asta într-un articol din Academia Cațavencu, dar iată că o fac: mulțumesc, Maria Grapini! De unde această atitudine reverențioasă la adresa ministrului care a reușit performanța incredibilă de a se menține la fel de incomepetent atât în mediul offline cât și în cel online?
În mod evident, n-aș avea cum să-i mulțumesc doamnei Grapini pentru măsurile luate în calitatea oficială pe care dânsă o ocupă, adică aceea de ministru al turismului, mediului de afaceri și IMM-urilor. Asta pentru simplul motiv că, sincer să fiu, habar n-am ce-a făcut acolo. Pe bune, până acum n-am fost în stare să-mi formulez o opinie privitoare la capacitățile stimabilei doamne de a sesiza și adresa problemele mediului de afaceri, ori de a crâcni măcar la adresa creșterii taxelor pe care le-a păstorit Ponta. Ce am putut să observ însă atât eu cât și restul românilor este că Maria Grapini se exprimă la fel de bine ca un elev mediocru de 15 ani de la un grup școlar dintr-un oraș uitat de lume gen Băicoi sau Mizil (îmi cer scuze de pe-acum mizilenilor sau băicoienilor dacă vor percepe replica mea drept o insultă). Dacă până și eu, care refuz cu obstinație să-mi fac Facebook, tot intru incognito pe profilul dânsei ca să-i citesc statusurile, atunci clar e ceva interesant la mijloc.
Bun, deci toată lumea știe despre războiul de gherilă pe care Grapini îl poartă cu limba noastră, da? Ei, atunci aflați, dragi cititori, că doamna a fost nici mai mult, nici mai puțin, decât olimpică la limba română. Da, exact așa se laudă într-un interviu publicat în Adevărul de astăzi. Desigur, la o primă vedere pare aberant. E ca și cum Victor Ponta ar spune că în studenție a scris un ghid anti-plagiat, ori că Adrian Mutu s-ar lăuda că a participat la campanii împotriva consumului de droguri ori alcool pe vremea când juca la Chelsea.
Dacă ce zice Maria Grapini e pe bune însă, există și o parte pozitivă aici: reușește, cumva, să demitizeze toată harababura din spatele olimpiadelor. De multă vreme am opinia asta, și cred că nu-s singurul, conform căreia isteria din jurul acestor concursuri e o chestie vecină cu tâmpenie, o relicvă comunistă conform căreia, cu cât asimilezi mai multe cunoștințe, într-un mod mecanic, cu atât ești mai bun. Nu cumva să ne învețe școala lucruri relevante, de genul cum să gândim critic, că apoi cine știe, poate nu mai votăm cum trebuie. Iar acum, dacă și madam Grapini a fost olimpică, am de ce să susțin cu argumente poziția asta. Bun, și eu am participat la un asemenea concurs, ba chiar la o fază națională. A fost mișto că, în contul acestei participări, am reușit să stau vreo lună acasă și să nu fiu tuns de directorul liceului meu, un veritabil Gigi Becali anchilozat în vremurile comunismului. În rest însă nu simt că viața mea s-a schimbat cumva într-un mod radical ori că, subit, am devenit mai valoros ca ceilalți colegi.
În fine, ca să n-o mai lungesc, în același interviu Maria Grapini zice că a fost la viața ei și o mare șahistă care, surmenată după o Partidă spaniolă și o Apărare siciliană, se trata cu niște table. Nu știam că am atâtea lucruri în comun cu doamna ministru, dar dacă îmi spune că formația ei preferată e Pearl Jam, îmi iau de pe-acum angajamentul că-mi fac profil de Facebook și îi dau și add. Like-uri și fețe zâmbitoare sunt sigur că voi avea unde să pun.
