Inspiraţi, probabil, de un papă renascentist ce i-a cerut lui Michelangelo să-i îmbrace pe îngeri, bigoţii ajunşi să gestioneze cultura românească . Cum priveşte situaţia artistul Paul Popescu, cel care a îndrăznit să sculpteze o femeie în dezacord cu „viziunea Partidului“ ne-o spune chiar el, în rândurile ce urmează.
Reporter: Ministerul Culturii a ordonat demolarea bustului Arethiei Tătărescu, pe motiv că are sânii prea mari. De unde ştie Ministerul ce sâni avea doamna, că doar nu i-o fi văzut?
Paul Popescu: Problema e niţel mai încurcată. Ministerul, în ansamblul lui, nu cred că-şi poate da neapărat cu părerea asupra sânilor doamnei. Povestea cu sânii a fost o părere personală, spusă în particular, dar, din păcate pentru domnii de la Minister, scoasă pe tapet chiar de reprezentantul dumnealor în teritoriu, directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu, care a făcut declaraţia în faţa presei. Atunci a explodat povestea în public. Fostul secretar de stat de la Cultură, domnul Boroianu, m-a făcut să înţeleg că, de fapt, ăsta a fost un motiv absolut aleatoriu pentru a răspunde cumva solicitărilor venite de la Centrul Brâncuşi, marea instituţie de cultură şi artă care n-are însă în schema de funcţionare niciun om de cultură şi artă. Atunci când li s-a cerut să întocmească documentaţia privind bustul lui Sergiu Nicolaescu, realizat de sculptorul Rodion Gheorghiţă, cei de la Centrul Brâncuşi s-au gândit că aşa pot să mă bage şi pe mine în seamă şi să-mi plătească o poliţă mai veche…
Spuneţi-mi sincer: când aţi realizat statuia, v-aţi inspirat din asistentele TV sau din imagini originale cu Arethia?
Numai din imagini originale cu Arethia. Am fost surprins şi mi-a fost chiar ciudă puţin că fotografia apărută în Daily Mail eu nu am reuşit să găsesc. Pentru că acea fotografie se apropie cel mai mult de imaginea finală a Arethiei Tătărescu, în versiunea mea.
Deci să înţeleg că Arethia era chiar o femeie sexoasă, apetisantă?
Hai să spunem mai bine că era o femeie bine construită!
Vi s-a cerut să daţi jos statuia cu totul sau băieţii deştepţi din Minister au acceptat ca ea să rămână pe loc, cu condiţia să-i mai luaţi puţin sânii la pilă?
Mie nu mi s-a cerut nimic. Probabil li s-a cerut celor care s-au încurcat de ea. Nici până în momentul de faţă eu n-am primit din partea Ministerului vreo adresă sau vreo înştiinţare.
Dar ce se va întâmpla cu statuia? Rămâne pe loc, va fi mutată, îi pun sutien, ce se întâmplă?
Cred că juriul încă deliberează.
Credeam că „indicăţiile preţioase“ privitoare la felul cum trebuie s-arate o statuie, cât de mari trebuie să aibă sânii, părul, unghiile de la picioare, au fost apanajul epocii comuniste. V-aţi mai confruntat cu asemenea probleme după ´89 sau asta e prima oară?
M-am mai interesat şi se pare că este o situaţie unicat în România după 1989 şi n-am auzit să fi fost prea multe nici înainte de 1989.
Ştiu că aţi deranjat multe minţi luminate cu lanterna din Minister atunci când aţi atras atenţia că spălarea statuilor lui Brâncuşi cu jet de apă, de nişte Dorei locali, va duce la distrugerea capodoperelor respective. Cum au stat lucrurile atunci?
La data respectivă m-am adresat, cum era şi firesc, mai întâi factorilor locali. Din nefericire, nu s-a găsit timp pentru a analiza „prostiile“ sesizate de mine şi ca urmare m-am văzut nevoit să sesizez Ministerul. De fiecare dată când se întâmplă o asemenea problemă, superiorii te ascultă cu atenţie şi dau problema spre analiză celor din eşalonul inferior. Se pare că domnul Barbu şi domnul Boroianu n-au găsit însă, în ditamai Ministerul, nişte specialişti serioşi, fără interese meschine, care să vadă ceea ce s-a făcut operei lui Brâncuşi. Şi atunci un om care nu prea avea treabă cu domeniul, dar fusese pus în fruntea Institutului Naţional pentru Monumente Istorice, din postura de şef de cabinet al lui Relu Fenechiu (şi, bineînţeles, de membru al armatei de fini a lui Fenechiu), i-a spus domnului premier, cu toată presa de faţă, în faţa Porţii Sărutului, că nu li s-a întâmplat nimic monumentelor brâncuşiene. Că soluţia e, citez din memorie, „super ok“ şi n-ar fi fost spălare cu înaltă presiune, ci hidrogomaj – deşi nu era nici vorbă de aşa ceva! Şi de aici lucrurile s-au denaturat. Bineînţeles că autorităţile locale aveau tot interesul să acopere cumva greşeala, bănuiesc că până la urmă au realizat dimensiunea greşelii făcute de cei de la Centrul Brâncuşi, care au fost comanditarii acelei spălări, dar ce să mai facă? Eu am spus că nu mai trebuie făcut nimic, ci lucrurile trebuie lăsate cum erau, fiindcă, dacă mai intervin să acopere urmele dezastrului produs, s-ar putea să producă şi mai mult rău. Şi am mai spus că bine ar fi să dispară din jurul Porţii Sărutului acei oameni care n-au nimic în comun cu domeniul, cu Brâncuşi, care n-au nimic pentru Brâncuşi, nu-l simt pe Brâncuşi şi care nu fac altceva decât să se folosească de biata cârcă a lui Brâncuşi ca rampă de lansare pentru ei.
Să fie deci povestea cu sânii Arethiei o răzbunare pentru că aţi deranjat muşuroiul termitelor locale?
Ceea ce pentru dumneavoastră e o întrebare, pentru mine e un lucru cert…
Am văzut recent statuia lui Sergiu Nicolaescu, care seamănă cu Chuck Norris, Iuri Gagarin, John Wayne, dar numai cu Nicolaescu, nu. Pentru statuia asta de ce nu s-a sesizat Ministerul – e autorul ei mai apreciat de guvernanţi?
Ajungem din nou la Centrul Brâncuşi! Guvernanţii n-au nicio vină, pentru că şi ei au fost surprinşi de această situaţie. Vină pentru ei ar fi dacă nu ar lua acum măsurile ce se impun. După părerea mea, mişcarea făcută de domnul premier Ponta, de a chema, pentru soluţionarea problemei, o comisie internaţională neutră, a fost cea mai bună ce se putea găsi. Dacă se alegea orice comisie din ţară, de către Minister sau de către autorităţile locale, n-ar fi făcut altceva decât să vină cu prosopul la subţioară, ca să pună batista pe ţambal.
Ştiu că aţi restaurat castele medievale în Franţa, aţi luat premii importante în Japonia, deci că sunteţi mult mai apreciat în străinătate decât acasă. Ce mai căutaţi totuşi în România, când din ţara asta până şi Brâncuşi a plecat?
România e totuşi ţara mea. Întrebarea ar fi trebuit să sune mai clar şi mai corect: ce mai căutaţi în Gorj? Ei bine, din Gorj mă pregătesc să plec, pentru că, sincer, nu mai suport. Ştiţi ceea ce a spus Brâncuşi, atunci când s-a întors în ţară, după ce stătuse multă vreme prin străinătate: „V-am lăsat săraci şi proşti, vă găsesc şi mai săraci şi mai proşti!“ Iar în Oltenia circulă o vorbă: dacă ai un câine care face rele, decât să-i dai în cap, mai bine îl duci în Gorj, că moare singur. Cam asta e părerea mea. Din păcate, societatea tehnocrată la care speram eu în decembrie 1989 întârzie să apară şi asta mi-a spulberat orice speranţă.
