Cum să zic (parafrazând un clasic), când e de rău nu prea pare de bine. Ieri eram supărat fleoaşcă: pierduse machidoanca la US Open şi nu mai aveam motive să mă fudulesc că-s român. Mai ales că şi plătisem întreţinerea mea ce-i scuipă, româneşte, seminţe în cap chiriei lui Mircea Geoană. Da' dădui peste o declaraţie a lui Iohannis; ştiţi voi, sectantul ăla protestant care, în loc să investească în proprii copii, i-a vândut pe-ai altora, să-şi ia case precum românul verde Năstase. Zicea veneticul, tot româneşte, că-i musai ca o autostradă să lege Iaşiul de cealaltă Românie, deoarece: "Este inadmisibil ca în 2018, când sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire, capitala Moldovei să nu fie legată de vestul ţării”. Să-ţi sară mititelul din gură, frăţioare, m-am înviorat pe loc! Ia să le luăm la rând, că de indignare mi-a ieşit berea pe nas:
1. Întâi şi înainte de toate, ce Mare Unire sărbătoreşte Iohannis?! Am aflat de la contracandidatul Ponta că nu e român, nu-i ortodox, n-are copii şi e omul lui Băsescu. Aşadar, mai moale cu Unirea pe scări, teutonilor! Voi cam v-aţi bubuit cu moldovenii prin istorie şi nici n-aţi făcut cheag pe la ei, berea după vin fiind un chin, fie el (vinul) şi pelin.
2. (la mână). Tradiţia în Moldova e să se pustiască totul în faţa străinilor, nu să li se facă drumuri înlesnitoare. Ştefan cel Sfânt le punea invadatorilor indicatoare către mlaştini, unde se bucurau de frumuseţile locale sub formă de săgeţi şi ghioage ghintuite. Să faci acum autostrăzi care să lege dulşele plai de Vest e o evidentă formă de trădare naţională, uşurând accesul ungurilor de occidentali – amatori de senzaţii inedite şi tari.
3. Prezenţa unei căi de acces asfaltate spre Vest ar putea avea şi consecinţe inverse: mulţi moldoveni să se încumete a purcede într-acolo, unde ar vedea chestii ce i-ar aduce în situaţia românilor din diaspora: se ştie că ăştia nu votează PSD nici să-i îndopi cu fasole, aducându-l pe fostul Şef al lui Iohannis până la dorinţa de a le suspenda dreptul de vot. Cam pe aici credem noi că şi bate gândul secret al vânzătorului de copii, şi-i spunem ca un moldovean de altă dată: Aiasta chiar nu se poate, e lezmajestate la adresa poporului!
4. Fiind omul lui Băsescu, e cât se poate de clar că Iohannis era beat când a zis-o pe-asta cu autostrada. Urât din partea lui că dă un aşa exemplu moldovenilor, împărţind cu ei nemţeşte doar halba din care se îmbată cu apă chioară, când crede că-l va bate pe ortodoxul Ponta. Păi nu v-au spusără Victor şi Viorel, într-un glas, c-a făcut neromânul bruderschaft cu dictatorul?