Ce-am învățat noi de la Grecia? Că și România ia viteză (aka avânt) economic prin prăbușirea G = 9,8 metri pe secundă la pătrat. Fie ca frigiderele noastre să se simtă tot atât de împlinite pe cât sunt ale celor care aplică cu succes legile fizicii în economie. De altfel sunt singurele legi pe care încă nu au încercat să le schimbe pe șest într-o zi de marți în Parlament.
* Ce-a învățat Che Gargara al nostru de la țeparul grec Tsipras? Că gargară știa de dinainte de-a ști noi că există Tsipras. Țeparul grec a venit, a stricat și-a plecat. Mitomanul român mai rămâne o vreme. Acum sloganul lui este “să stricăm și ce n-am reparat”.
* Așa, la o primă citire, demisia țeparului grec pune sub semnul întrebării acordurile semnate cu UE și FMI. Știam că Syriza în sine este un partid extremist. Acum aflu din presă că din extrema extremismului s-a desprins o aripă și mai extremistă care a anunțat că nu susține programele de austeritate convenite cu creditorii occidentali. Pe fondul sloganului “nu ne vindem țara”, acești mai extremiști decât extremiștii de pe Acropole vor face ordine. Cică “este posibil ca la alegerile din 20 septembrie sa câștige cei care doresc decuplarea Greciei de la UE”. Păi tot ăia au câștigat și data trecută. Sunt simpatici extremiștii aceștia care se albesc și devin digerabili deversând din ei tot felul de mizerii. Este ca și la politicile corecte care ne demonstrează că există la rahatul pe care-l mănâncă politicienii și o parte curată de care se poate ține fără să te murdărești. Și-mi amintesc de aripile și aripioarele care se desprindeau (și încă se mai desprind) din PNL ori de câte ori Tăriceanu și (până a murit) sponsorul Puturiciu aveau câte un interes cu alde PSD.
* Cică soarta Greciei ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru România. Ei, ași! Noi avem de mărit salarii începând cu președintele absent și de legalizat șpăgile categoriilor sociale care se pretează la șpăgi. Noi trebuie să ne relaxăm fiscal ca după o constipație cu taxe și impozite. Dar în timp ce luăm laxativul reducerii TVA la 20%, halim în continuare taxe și impozite cu polonicul. E drept că nu ei, bugetarii, ci noi, pălmașii, ducem greul jumulirii. Pe noi nu se bazează nimeni c-am vota corect politic. Așa că rămâne să ne mulțumim cu bucuria de-a ne vedea compatrioții bugetari cu măriri salariale semnificative (nu pentru toți, ci doar pentru cei care merită), cu adânca mândrie patriotică a revenirii la pensiile nesimțite pentru dogarii Patriei și maxima plăcere de-a vedea România pe tobogan, alături de Grecia. Deci, să nu moară capra vecinului bugetar, ci să se-ngrașe. Poate face infarct.
* Între timp, Ponta are dialoguri feisbuciste cu procurorii DNA. Citând o expertiză platită de amicul de potlogării Dan Șova, Ponta a mințit, pe contul de Facebook, că expertiza contabil-financiară îi este favorabilă. Că n-are de dat, ci de primit. Dar, în marea-i mărinimie nu mai cere să primească, dar nici să nu mai primească. Adică ar da banii, dar să nu mai ia anii. Procurorii DNA l-au contrazis și, probabil, pregătesc trimiterea în judecată a mitomanului. Până atunci, Ponta se cramponează de scaunul de premier ca un înecat de paiul lui.
* A trebuit să vină un jurnalist din Sibiu să ne confirme teama că soțul purtătoarei de genunchi (frumoși, cinste cui îi poartă!) și rochii înflorate a rămas și ca președinte cu năravurile de primar. “Mi-a fost teamă că nu veți renunța la plecările intempestive în concedii exotice, ca pe vremea când ați fost primarul Sibiului. Și cel mai teamă mi-a fost că nu veți face față comunicării publice specifice Capitalei României. În special, relațiilor cu jurnaliștii bucureșteni, știind că pe ei nu-i veți putea controla ca pe cei din Sibiu”, scrie Dorin Teodorescu de la Ora de Sibiu. Cum ziceam și noi, În România concediului bine făcut, după vacanță urmează, firește, un concediu. Pas cu pas. Primul pas este vacanța.
* Iar noi rămânem cu zgomotul de fond şi lipsa de agendă. Cu lipsa unei strategii coerente privind viitorul României. Credeam că a aflat și Klaun Iohannis că destinul României nu este numai destinul individual al fiecărui om în parte (sau al camarilei), ci destinul comun, pe termen mai lung decât blidul de supă zilnic sau de a doua zi. Constat, din nou, că fiecare schimbare politică vine să pună în aplicare doar interesele celor care sponsorizează clasa politică (y compris serviciile secrete). Lipsa de transparenţă a intereselor economice din spatele politicienilor deranjează – şi deranjează deoarece politicienii vin la putere ca şi cum ar fi învins într-un război şi ar fi ocupat România; şi ştiu că au la dispoziţie cel mult 4 ani să prăduiască, să-şi returneze datoriile şi să rămână cu ceva la teşcherea. Şi-atunci consideră funcţiile publice şi bugetul drept pradă de război. Și viața pe bani publici, viață privată.
