– Ştefane, Măria Ta, tu la aghioase nu mai sta! Iarăşi dau necredincioşii năvală peste Moldova!
– Cine, mă, Buciumene? Auzit-am eu bine ce tocmai grăit-ai?!
– Da, Măria Ta, cu plecăciune! Vin turcii, cică nu le-au ieşit bine pungile la ultima numărătoare a tributului. Acuma vor Moldova cu totul!
– Cine a purces data trecută cu tributul? Să vină la mine, să dea socoteală!
– N-are cum, Măritule, i-ai tăiat capul la un ospăţ, c-a strănutat când le urai noroc mesenilor! Gavriliţă Şmenariu a fost, îţi aminteşti?
– Vezi, să mai ziceţi că degeaba vă lepăd eu capetele, preventiv! O să-i tai capul celuia care l-a însărcinat pe el cu purcesul tributului. Aduceţi-l în faţa mea!
– Pe vistiernicul Isac? Măria Ta, mai bine ia-l pe-al meu la schimb, spre binele Moldovei. Fără Isac nu mai vedem noi împrumuturi dinafară cu dobânzi priincioase!
– Bine, bine…lasă că retez eu un cap la următoarea benchetuire…să revenim la ale noastre. Cine ziceai că dă năvală?
– Necredincioşii, spurcaţii, osmanlâii. Otomanii, Măria Ta!
– Buciumene, m-ai prins la mahmureală, n-am niciun chef să te scurtez fără un borş înainte. De câte ori să vă mai repet că sunteţi nişte greşiţi-politic? Fraţi musulmani se spune acuma!
– Fraţi cu noi, Slăvitule?! N-or fi şi fraţi de cruce?
– Mă iei în tărbacă?? Unde naiba am pus paloşul? Trebuia să fie sub pat!
– E în sala de zaiafet, Doamne. L-ai lăsat la spălat cu tacâmurile, că se închegase sângele lui Bontaş pe el. Nu-i nicio tărbacă, da' nu pricepem în ruptul capului: adicătelea de ce-s şalvaroşii fraţi cu noi? Nu mănâncă porc şi se îmbată dintr-o singură vadră ca porcii!
– Cum să-ţi lămuresc…tu ştii că eu sunt nu doar aprig luptător, ci şi priceput diplomat. Am semnat nişte tratate şi trebuie să le respectăm. Ăstfel vor ceia din Evropa să le zicem otomanilor în ziulica de azi: fraţi musulmani. Ce, e chiar aşa de anevoios? Tribut cum nu ne vine greu să le plătim?
– Tribut avem de unde, Moldova-i ţară bogată. Iară la tributul în femei nici nu-i nevoie să ne strofocăm, se duc ele singure la Stambul cu asupra de măsură! Da' orişicare boier moldovean nu poate să fie frate cu ceia nici să ne tai capetele la toţi!
– Măi, Buciumene…tu n-auzi că aşa-i graiul diplomatic? Nu te-nfrăţeşte nimeni cu ei, zi şi tu din gură, să n-o iei la cur!
– Păi şi-acuma, când vin cu armie peste noi, tot fraţi musulmani sunt?!
– Fireşte, dragule, întocmai cum ne cer canoanele evropene. Ai sunat chemarea pentru oaste?
– Oştenii se adună deîndată, să-şi bea fiecare borşul. Meşterim la fel, da? Adică dăm foc la recolte, secăm fântânile şi pustiim totul în faţa necura…iertare…fraţilor musulmani.
– Ai nebunit de tot, logofătule! Cum să le faci aşa ceva fraţilor tăi?! N-ai pic de milă creştinească în tine, degeaba vă duc pe la slujbe între ospăţuri?!?
– Doamne, nu mă mai bag, că nu mă duce capul şi mi-e că mi-l pierd când te înfurii. Porunceşte tactica de luptă!
– Toată răzăşimea să iasă cu flori, sare şi pâine în calea fraţilor, şi aveţi grijă să fie lipie din ceea care le merge lor! Nimeni nu răspunde la provocaţii, iară femeile le stau la bun plac oaspeţilor noştri! Înţelesu-m-ai bine?
– Dară oastea de ce o mai strângem dacă nu ne luptăm cu ei? Să vină tot cu flori în loc de paloşe şi ghioage ţintuite?
– Bravos, ai început să prinzi lecţiunea! Strângem oştirea ca să le dăm onorul, aşa-i obicinuinţa ostăşească! Şi ceata de onor să mai facă repede nişte repetiţiuni, că-i tai capul oricui nu-i iese pasul de defilare! Hai, la treabă, să nu ne prindă fraţii nepregătiţi!
– Măria Ta n-o să fie ca de obicei, în fruntea armiei?
– Nu, că s-ar spăria mosafirii. Nuş cum dracu se tem ceia de-un pitic ca mine, călare sau pe jos. Ar fi total greşit-politic din partea mea! Îl aduci pe paşă aici, la Cetate, şi eu îl tratarisesc cum se cuvine evropeneşte. Dau şi un ospăţ în cinstea lui, vă mai tai vouă câteva capete ca să zic că i-am pedepsit pe cei de-au furat din tribut – rezolvăm pricinile corect, ca între fraţi. Şi de-acuma duc eu personal tributul, fir-aţi ai dracului de moldoveni beţivi şi hoţi!
