Zice șeful ANAF (ăla pus de plagiatorul mitoman) că ar lucra mult mai bine la jupuitul pieilor de pe românul de rând dacă nu ar fi deranjat "de persoane care se află într-o situaţie cel puţin imorală. Aceea de consultanţi fiscali ai mediului privat care încearcă să reglementeze, prin diverse presiuni, activitatea Fiscului din Romania". Adică din "mediul privat", acest adevărat imperialism sălbatic burghezo-moșieresc.
Din cauza lor, a consilierilor, inspectorii ANAF nu pot chiar ei să-i consilieze pe marii contribuabili "privați", așa ca Ioan Nicolae de la Brașov. Ăla-și făcea evaziunea consiliat de către chiar inspectorii ANAF săltați în cauză, deci pe procurorii DNA ar trebui să fie nervos acest Gelu Ștefan Diaconu. Și să pună presiune în primul rând pe marii contribuabili care sunt întreprinderile de stat ce nici măcar nu au în vocabular cuvântul "contribuție".Nu degeaba cum e sacul este și petecul (turcul și pistolul): un mitoman plagiator nu putea să ne pună șef la ANAF decât pe acest individ Gelu Ștefan Diaconu, de profesie economist și cu 11 ani de experiență la Cooperativa Vaslui. Individ totuși implicat într-un dosar pentru înșelăciune și abuz în serviciu, chiar dacă instanța (din varii motive) tot cercetează de mai bine de 12 ani cauza. La data numirii, cu neobrăzarea caracteristică, mitomanul plagiator declara: "Îmi dau seama că este urmărit foarte bine dacă de zece ani îl tot urmăresc şi l-au prins în timpul Guvernului din 2012". Doar un hoț neprins e mai manipulabil, mai dispus să-și pună conștiința la mezat, că știe ce are de pierdut (ia numărați-i conturile lui Fănică!).
O privire aruncată în "sivica" insului ni-l arată trecând cam prin toate zonele care se bucură de proasta reputație a șpăgii și vămuitului. Între 1996-1997, a fost director general al sucursalei Piatra-Neamț a defunctei Bankcoop, perioadă în care este suspectat că a fost implicat într-un dosar pentru înșelăciune și abuz în serviciu, fiind acuzat că ar fi falsificat un contract de credit. Asta deja este recomandare serioasă pentru orice funcție politică în sistemul corupt din România, motiv pentru care, din 1997 până în 2000, Gelu Diaconu a fost administrator al Monetăriei Statului. Șeful ANAF este expert și în vămi, fiind în aceeași perioadă (aprilie 1997 – februarie 2001) director general adjunct la Direcția Generală a Vămilor, iar din 2005 până în 2009 șeful Autorității Naționale a Vămilor din cadrul ANAF. Bașca că 4 ani a ocupat o funcție de conducere în Ministerul de Finanțe (aprilie 1997 – februarie 2001 – că era vremea când funcțiile se cumulau cu gradul – încurcat CV mai are!). Iar din 2012, de când s-a prăvălit USL peste țară, mai ceva ca meteoritul, și până la numirea în actuala funcție, a fost secretar de stat în Ministerul Economiei, bașca preşedintele Consiliului de Administraţie al Romgaz şi al GDF Suez (ca orice bugetar sinecurist politic, să nu-i rămână buzunarul fluturând în vânt și să-și poată justifica cheagul). Oricum omul a fost izbit din plin de noroc în viața sa de bugetar – în 2011 a primit de la Eximbank "litigii de compensaţie a încetării mandatului" în valoare de 105.000 euro. Diaconu deţine acţiuni la compania Care-Exim în valoare de 300.000 de lei şi are şapte depozite bancare în valoare totală de 101.000 euro, 63.300 de dolari, respectiv 474.000 de lei. Să te mai miri că urăște mediul privat, când de la stat vine mălaiul (numai în 2013 a câștigat peste 525.000 de lei, adică o medie lunară de circa 43.800 de lei, adică aproape 10.000 de euro pe lună)?
Insul se declara susținător al PNL, cel puțin din zona fenechisto-dererușanisto-chițoiuistă a așa-zișilor liberali i-a venit recomandarea. Hotelul “International” din București, parte din lanțul cu același nume controlat de companiile familiei lui Dan Radu Rușanu, ex-președintele Autorității de Supraveghere Financiară, este operat de o firmă deținută de soția șefului ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, și de un off-shore cipriot cu legături de afaceri clare cu familia Rușanu. Comity Prod Exim este deținută de Mihaela Diaconu și off-shore-ul cipriot Cartha Limited, chestie pe care omul nostru, tip timid, o blurează în declarația de avere. Așa că din poziția unuia care deține prin alianță un off-shore (chestie prin care, prin definiție, se spală banii pe care țara ar trebui să îi primească), își poate permite să ne vorbească despre morală și fiscalitate (de parcă ar fi ceva moral în norma de fiscalizare a statului român). Și ne vorbește din fruntea unei instituții care “recuperează” ca racheții de la cei fără venituri tot ceea ce nu este capabilă să o facă de la VIP-urile fiscale (nici măcar nu vrea, că ordinul se execută, nu se discută).
