Poate nu știați că administrația fiscală și, în general, toate instituțiile de control din România nu joacă rol de îndrumător, ci au „rol de japcă”, adică numai de a controla și de a da amenzi, fără a mai spune ceea ce este de îndreptat și unde s-a greșit (că de unde să mai dea amendă data viitoare?). Doar funcționarii statului nu sunt un fel de Maica Tereza a contribuabilului, să rămână fără obiectul și subiectul muncii: jumulirea și umilirea cetățenului. Pentru ce credeți că s-a inventat birocrația?
România ar avea nevoie de un drum fiscal și economic predictibil care să o așeze în linie cu celelalte țări. Numai că ghinionul major al României este că are alegeri și un rezervor nepermis de mare de funcții publice bine remunerate în care se freacă menta politic. Așa că toate încep și se sfârșesc în zona interesului care poartă fesul.
În România modelul este cel apocaliptic: cu sânge și lacrimi împroșcate din tubul catodic (de cu de dimineață) și cu flegme și lături până târziu în noapte când se apucă fetele lui Capatos să dea din buric. Cum să fie societatea românească pregătită pentru lucruri bune când acestea sunt prezentate prost, iar toate prostiile sunt prezentate sub semnul apologiei succesului infractorilor, bișnițarilor, devalizatorilor, cocalarilor, pițipoancelor șamd? Cum să nu existe apatie în societate și lehamite până la lepădarea de țară și găsirea unui viitor pe alte meleaguri?
Revenind la predictibilitate și la modul în care statul român, prin funcționarii și legile sale, știe să încurajeze mediul de afaceri (nu să îl distrugă sistematic, de parcă ar sta de vorbă numai cu dușmani și bandiți), suntem și noi în linie cu alte țări – o demonstrează birocrația elenă cu care s-a confruntat, acum vreo trei ani, un grup de tineri antreprenori greci care au avut nevoie de zece luni, nenumarate avize, radiografii toracice și probe de scaun din partea tuturor acționarilor companiei pentru a deschide un magazin online… Asta în timp ce aprobarea pentru a vinde pe piața din SUA au primit-o în 24 de ore.
Cred că-i vorba despre spaima tipică a celui care crede că nu greșește numai dacă nu muncește și, dacă Doamne ferește, este obligat să muncească, atunci mai bine ridică bariere birocratice insurmontabile, numai pentru a nu ajunge să fie pus în situația de a fi acuzat că a greșit. Politicienii spun că vor să sprijine mediul de afaceri (bla-bla-bla-bla), dar lasă totul pe mâna birocraților. Care complică lucrurile. Dacă guvernul, să zicem, produce câteva zeci de mii de pagini cu legi noi in fiecare an, completate cu alte câteva hectare de păduri de la Uniunea Europeană, administrațiile publice locale și deconcentratele se apără cu încă câteva hecatre de norme și normative, de reguli și regulamente interne și interioare, aplicații și aplicațiuni. Există atât de multe legi imposibil de înțeles încât nici măcar birocrații nu mai pot să-ți spună ce este legal și ce nu. Cică dacă legea nu interzice ceva “expres”, atunci acel ceva se poate face. Aici este problema: că există prea mult “se poate” (adică interpretare) în legile și normele lor de aplicare din România. S-a ajuns la sugrumarea oportunităților în numele siguranței/confortului personal al birocraților.
O bună guvernanță înseamnă consistența și soliditatea politicilor economice, stabilizarea fiscalității. Predictibilitate = Stabilitate = Speranță. Mesajul ar fi de a încuraja munca în România, nu de a o distruge. Poate înțelege acest lucru și acel Departament nou creat de premierul Dacian Cioloș (alți bani, altă distracție) pentru “rupt hârtii” (aka debirocratizare).
Să nu ne trezim că nu mai vedem pădurea de câte hârtii s-au rupt din ea.
