AcasăSocialD'ale cetateanuluiCum a ajuns să zică ăla de la Samsung...

Cum a ajuns să zică ăla de la Samsung inepția cu toaletele și tabletele

A făcut valuri, zilele trecute, declarația unui manager al Samsung România, care a zis la un eveniment de business, că e mai bine să băgăm întâi tablete în școli, și abia după aia să ne asigurăm că toți copiii au la școală o toaletă cu apă curentă. Am scris ceva pe tema asta, omul a retractat complet declarația, părea că lucrurile s-au liniștit. În fond, nimeni nu e cretin să creadă ca Samsung România are o politică de vânzări atât de cinică încât o să facă eforturi să convingă Ministerul Educației să aloce bani de tablete înaintea banilor pentru toalete.

De fapt, lucrurile au luat-o razna complet. Unii au profitat de asta ca să rescoată pe net știrile cu telefoanele Samsung care explodează. Alții au acuzat Samsung de toate nenorocirile posibile, inclusiv de unele nefăcute. Iar alții – și pe ăștia chiar nu-i înțeleg, au apreciat prima declarație. Aia retractată.

Deșteptul nr. 1: "Nu inteleg de ce iti ceri scuze?".

Cum să nu înțelegi, frate? Tu ți-ai luat întâi un telefon scump sau ți-ai renovat baia?!

Deșteptul nr. 2: "Ce a preluat ZF este complet scos din context, era o discuție despre educația în școlile din România, iar omul a spus ca problema educației în România nu se rezolva odată cu amplasarea wc-urilor în scoli, în schimb accesul la informație ar fi mult mai facil prin intermediul tabletelor".

Ba da, băi! Problema educației începe cu acoperiș, căldură, apă. Vorbim de baza civilizației, de piramida nevoilor primare! Sigur că tabletele pot fi utile, dar să crezi că tableta e un fel de supozitor educațional, cum ți l-ai băgat în cur ești mai deștept, e o tâmpenie mai mare decât cea zisă de băiatul de la Samsung.

Deșteptul nr. 3: "Nu cred că ai pentru ce sa-ti ceri scuze. Nu cred că te face mai deștept, mai informat sau mai cult dacă te caci intr-o toaletă din casa/scoala decât dacă se întâmplă în fundul curții. Nici tableta nu îți garantează, dar măcar îți dă o șansă.  Băiatul meu de 7 ani  mi-a răspuns, la întrebarea mea despre ce ar prefera mai întâi tableta sau o toaletă in scoala fără mari ezitări: tableta".

Wow! Deci ai intrebat un copil de șapte ani, cu discernământul aferent, și pui bază pe opinia lui?! Și tu lucrezi, cineva ți-a încredințat sarcini, și-ți dă bani lunar, pentru asta?!

Deșteptul nr. 4: "Copiilor ar putea sa le faca taticii lor veceu. Daca si-ar întrerupe bautura pentru o ora, cinci tatici din sat sigur ar face o buda foarte mișto la scoala. Sau ar putea parintii copiilor fără veceuri sa voteze altceva decât PSD ca poate vor avea si bude".

Sigur! Asta e soluția. Dar, după logica asta, părinții ar putea să cumpere și tablete, de ce să mai cheltuiască, statul, bani publici pentru ele? Sau firmele astea trebuie lăsate conectate la buget? Ai auzit de afacerea Microsoft, inteligentule?

Pot s-o țin așa la infinit, dar nu asta mă șochează, neapărat ci faptul că unul dintre comentatorii pro declarația inițială lucrează la o foarte mare companie de asigurări, altul la un mare producător de telefoane. Nu-s oameni fără minte, studii, experiență. Cel mai probabil, pentru ei, mediul rural nu contează. Acolo nu se vând tablete, nu se vând telefoane, nu se fac asigurări… Pentru ei, România aia, ruptă în cur, nu contează. Nu-s în target, nu-s în demografice, nu au venituri…

Fix de-aia avem o asemenea Românie, complet diferită de România noastră, asta cu asfalt, wireless, cluburi și pizde mișto. Pentru că nu ne mai pasă de ea. Pentru că am uitat să ne întrebăm colegii de birou din ce cătun au ajuns în București, când au ajuns. Pentru că nu mai știm cum era când mergeam la bunici. Au ajuns să ne placă țăranii doar când ne vând roșii cu gust, pastramă bună, vin fără zahăr și dulcețuri fără E-uri. Nu neapărat politicienii s-au pișat pe amărâții României. Noi am făcut-o, cerând lucruri doar pentru noi și votând niște animale care distrug, în fiecare zi, viitorul unor copii foarte mișto.

Avem, însă, noroc. În alte țări, genul ăsta de populație pauperizată și îndobitocită de lipsa completă a implicării statului se radicalizează și oferă brațe și minți strălucite organizațiilor extremiste și teroriste. De bine de rău, tărănușii săraci nu vor decât să fugă de-acasă, spre locuri cu acoperiș, căldură și apă. Și cu wireless. Pentru nenorocitele alea de tablete.

P.S. Am vrut să îngrop scandalul Samsung, așa cum l-am pornit. N-o mai fac. Promit să mă interesez câți din banii Ministerului Educației s-au dus, în ultimii zece ani, pe dotări de it/birotică/telecom destinate școlilor care n-au toalete și apă curentă. Nu doar Microsoft a făcut o gălăgie de bani nemeritați pe piața asta, ci și multe companii. Cu puțin noroc, băieții ăștia atât de cool vor avea ceva mai mult de lucru la serviciu și mai puțin timp pentru apreciat, pe facebook, declarații de căcat.

Fost jurnalist, pasionat de fotografie și de upcycling, Bogdan Stoica este autorul a două cărți, „Cum să faci fotografii bune cu telefonul” și “Tipul din filme nu există”. Ambele pot fi comandate de pe www.bogdanstoica.ro

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare