Până ce au sosit la stână lupii cu epoleţi, Victor era un câine bun de pază al oilor social democrate. A venit la conducere, după ce căluţul Călin a obosit din prea multă creştere economică şi salarii date birocraţilor. Bunica Ion scria toată ziua letopiseţe despre democraţia originală. Crin creştea în ogradă ca o floare.
Nu departe de stâna din poveste Traian îşi cocea propria republică paralelă. Pentru că nu avea încredere în nimeni, a pus o baschetbalistă pe post de cerber al infernului. A poreclit-o în batjocură prim-procuror. Ea, împreună cu Florian, file de securitate, lega şi dezlega blestemăţii asupra stânilor adverse. Tot comandamentul de gardieni ai infernului a fost preluat de ciobănescul german, când sugaciul prim de la licurici i s-a încheiat misiunea..
Victor şi Călin n-au premeditat asaltul trupelor speciale asupra bunurilor mobile şi imobile pe care le administrau.. Unuia i s-a dat foc coteţului, pentru a-şi pune “câinele meu,” pe post de guvernator, celuilalt i s-a arătat pisica Sebastian cu dinţii de aur, în chip de leopoard.
O vreme, carpatinul Victor şi bătrânul cal liberal, Călin, au fost protejaţi de pădurea cea rea. Unul a şterpelit o serie de oi, altul s-a dat partener al stânei social democrate.
Când au primit ordin, la loc comanda, au lăsat stână nepăzită. Doar o noapte, de instrucţie. Ştabii au stabilit să-şi spună colegi, el, câinele, el, calul şi lupii pădurii. Contra promisiunilor că li se va repecta prezumţia de nevinovăţie au acceptat să fie ghidaţi de lupii cu epoleţi. Le indicau trasee, cum să latre, pe cine să muşte. Până într-o zi când lupii cu epoleţi au hotărât să-şi ucidă partenerii lor de business.
Ce urmăreau de fapt?
Să micşoreze stâna social-democrată la 15%, suficient să poată gâtui când vor mioarele rămase.
La înmormântarea celor doi ciobănescul german, cerberii Codruţa şi Florian au trimis coroane cu flori. Marea problemă era că nu puteau apărea în toată splendoarea lor. Au decis să trimită lupii cu epoleţi. Ajunşi la florărie, n-au ştiut ce să scrie pe panglici. “Rămas bun, prieteni dragi!” nu prea mergea. Era cam de porc. “Plângem şi acum cele mai proaspete cadavre politice”, nu mergea. Era la ‘şto. “Nu vă vom uita niciodată” – părea prea banală. “Drum în lumină, colega” – nu prea se potrivea cu Infernul. Dar, totuşi erau colegi. S-au certat lupii că nu puteau fi colegi cu porcii ăştia doi. Şi atunci, lupul cu studii de Securitate peste Ocean a spus că rămâne: “Regrete eterne pentru partenerii noştri strategici.” Business-ul s-a încheiat, fără ca lumea să ştie că în cavou au fost coborâţi doi căţei de pluş, scoşi din vitrina bunicii generalului.
Călin şi Victor scriu pe insula ofiţerilor departaţi la letopiseţul “trădători, din toate zările, uniţi-vă!”
