De curând, IPS Teodosie a fost întrebat ce părere are despre mersul la sală. Înaltul prelat nu s-a sfiit să critice îndeletnicirea respectivă, spunând că nu procedăm bine deloc. Ba chiar a găsit și un înlocuitor:
„Avem sportul nostru religios – metania”
, a precizat el.
Întrucât nu toți cititorii noștri sunt duși la biserică, ne facem o datorie de onoare în a preciza că metanie înseamnă plecăciune până la pământ. Carevasăzică putem să considerăm că babele și moșii care vin la biserică vin să practice sporturi pentru că la sală e prea scump pentru pensiile lor de rahat.
Ca întotdeauna când este vorba de inițiativă, venim și noi în întâmpinarea găselniței teodosiene, găsind alte similitudini ce vor putea înlocui treptat plinul de păcate și nocivul mers la sală. Așezarea și ridicarea de pe scaunul strană, pentru a înlocui pângăritoarele genuflexiuni. Apoi, ne mai gândeam la cursa pentru pupatul moaștelor care să țină loc de nocivul jogging. Sau aruncarea anafurii în gură ca pe semințe care să țină loc de anatemizatul baschet.
Tot așa, mergând pe firul inspirației divine, ne mai vine în gând purtarea lumânării ce va înlocui purtarea torței olimpice aducătoare de draci. De asemenea, la botez se pot folosi metode diferite: botez spate, când pruncul este introdus cu spatele în cristelniță, botez fluture, când pruncul dă din mâini, botez broască, atunci când pruncul orăcăie. Astfel, metodele aducătoare de păcate ale lui David Popovici vor putea fi îndepărtate și supuse blestemelor.
De asemenea, la căsătorii, Dansul lui Isaia va putea înlocui cu succes gimnastica ritmică. Conchidem că, în felul acesta, vom putea înființa F.C. Biserica, unde să-l punem antrenor pe Gigi Becali.