AcasăActualitateCe-are sula cu Agricultura?

Ce-are sula cu Agricultura?

De la 1 ianuarie 2014 orice străin va putea să cumpere teren în România. Pentru Ponta și ai lui, asta e grav. OK, am dat petrolul, suntem pregătiți să vindem aurul și gazele, însă nu îngăduim să înstrăinăm pământul, pe care țăranii cultivă acum frumusețe de scaieți și PET-uri. Ca să prevină o așa trădare de țară, Guvernul a scos din joben o Ordonanță de Urgență care lasă cu gura căscată orice posesor de neuron. Să trecem în revistă câteva articole ale acestei ordonanțe.

”Art. 7 – Pentru a putea cumpăra teren agricol în România situat în extravilan,  dobânditorul persoană fizică trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii: a) să facă dovada că are cunoştinţe de bază în domeniul agricol…”

Adică vine neamțul, pune ochii pe 100 de hectare și vrea să le cumpere. Cinstit, cu banii jos. Să zicem că neamțul a făcut avere din vânzarea de limuzine, dar vrea să se apuce și de agricultură, în România, fiindcă avem cernoziom bun și ieftin. Angajează agronom, contabil, tractoriști- tot ce trebuie. Nu deosebește porumbul de grâu, dar e un bun manager. E suficient? Nu. Neamțul trebuie să-i arate lui Ponta că știe ce e rotația culturilor, cum bagă mazărea azot în sol și care e perioada de vegetație a porumbului. Altfel, marș în Germania!

Următorul articol: „b) să facă dovada că a desfăşurat activităţi agricole pentru o perioadă de cel puţin 5 ani”. Sunt bancher. Am un purcoi de bani, dar și un stol de păsărici în cap: vreau să produc vin. Dacă-mi arăți doi ciorchini nu știu să deosebesc Feteasca Neagră de Tămâioasă, dar banii îmi permit să-mi angajez un viticultor. Mă ajută asta cu ceva? Nu. Ponta are altă idee: întâi să absolv Agronomia, apoi să îmi încerc norocul cu terenul din Falaștoaca de Iași (Noroc că Mugur Isărescu și-a făcut plantația în alte vremuri. Nu pare să se priceapă la cârnire).

Să nu uit și că „Terenurile agricole situate în extravilan pe o rază de 10 km de la graniţa României pot fi înstrăinate prin vânzare–cumpărare doar cu avizul Ministerului Apărării Naţionale.” E clar de ce. Vine talibanul, cumpără teren la granița cu Bulgaria și de-acolo aruncă bombardeaua și pe Giurgiu, și pe Russe. Talibanul e prost. Nu-l duce capul să-și cumpere teren la 12 km de graniță, el vrea, de-al dracului, fix la 10. Și atunci trebuie să meargă la Apărare cu un plan al recoltelor, în care să arate că-n primul an are de gând să cultive grâu. Din care, culcat pe burtă, o să tragă cu lansatorul de rachete.

De-aia zic: mai bine păstrăm noi pământul și scoatem untul din el. Ca-n poza alăturată.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare