De câteva zile, metastaza care este postul public de televiziune stă să pocnească. Sau să încremenească într-un rigor mortis de toată frumusețea. Anticorpii care sunt angajații TVR însă au simțit că le-a ajuns bisturiul la os și au ieșit în stradă. Mă rog, în curtea interioară cu intrare din Pangratti. Acolo au încercat, ca în filmul lui Tudor Giurgiu, să vadă dacă pot plăti ei datoria acumulată, dar s-a dovedit imposibil: suma la care ajunseseră după trei zile de numărat era un infinit de infinituri de infinituri, deci mai mult până și decât scoicile din Vamă. Categoric prea mult pentru „decât” vreo trei-patru sute de angajați. S-a trecut apoi la enumerarea potentaților financiari din România. Patriciu? Ieșea din discuție pentru că pare să fi rămas la fundul sacului odată cu dispariția ultimelor parale din el. Vîntu? Nici atât, principala lui preocupare în acest moment fiind să-și salveze pensia privată la care am depus cu toții bani atâta amar de vreme. Ajunși în acest punct totuși, bravii teveriști și-au dat seama că există o contradicție în termeni: cum poate un post de stat să devină privat? Realizând însă că atât timp cât se vor afla sub oblăduirea directă a statului falimentul va fi perpetuu, au ajuns la concluzia că altă soluție nu există. Moment în care, prin ideea genială a unuia dintre ei, s-au încolonat toți și, la un semn, au pornit pe jos spre Oltchim. Astfel, i se va pune la dispoziție viitorului investitor strategic cel mai profesionist departament de camere de supraveghere a activității uzinei. Regizori, monteuri și prezentatori sunt destui cât să facă viitorul ei să pară înfloritor. Chiar dacă nu va fi așa.
