Precedenta șefă a Ministerului Familiei de Ilfov, forțată să abdice, Gabriela Firea, a primit garanție din partea conducerii Partidului Social Democrat (PSD) că va fi candidatul asumat al formațiunii politice pentru funcția de primar general al Capitalei, până când va începe cursa electorală și va fi anunțat adevăratul candidat al Stângii.
Gabriela Firea se va bucura de toată susținerea PSD, până când va fi nevoie ca partidul să-și susțină adevăratul candidat la ocuparea fotoliului de edil-șef.
Prezentarea Gabrielei Firea drept candidatul PSD la Primăria Capitalei, cu multe luni înaintea anunțării pesedistului care chiar se va bucura de sprijinul formațiunii politice, este o nouă glumă prin care premierul Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, se amuză pe seama actualului primar general, Nicușor Dan, și de ce a mai rămas din electoratul acestuia.
Nicușor Dan s-a bucurat prea repede, văzând că singurul motiv pentru care l-ar vota cineva, Gabriela Firea, a reapărut în peisaj.
Marcel Ciolacu râde pe sub mustață, văzând cum lui Nicușor Dan i-a apărut Băluță în colțul gurii, când a auzit de candidatura Gabrielei Firea.