Partidul Social Democrat (PSD) are nevoie de toate ingredientele sale tradiționale – picanterii sau chiar simple bălării – în superanul electoral 2024, pentru a-și asigura rețeta succesului pe plan lung.
Cu acest scop sunt scoase din cămară, de “la răcoare”, toată Mazăre(a) și toate verdețurile (fie ele și ilegale), precum și alcoolul lăsat cu tot cu consumatori la “Beciul Domnesc”.
Ingredientele ținute la Poarta Albă și în alte cămări celebre sunt spălate la fel ca banii investiți în ele și trebuie acum să facă deliciul electoratului și mai ales al partidului.
Principala condiție pentru gura de oxigen ce le-a fost acordată este să țină tot ce știu la borcan.
Marile nume ale justiției independente din România, crescute dependent de PSD, au început să asigure deja rețetarul liderului social-democrat, premierul Marcel Ciolacu.
Ultimele ingrediente scoase de la răcoare: fratele lui Radu Mazăre și Mario Iorgulescu.
Deși a stat puțin cu morcovul, iată că Mario e gata să se întoarcă printre verdețurile din țara noastră, macerat o perioadă în Cizmă.
Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!