Conducerea Partidului Național Liberal (PNL) apreciază că ar fi oportună comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, mai ales în condițiile în care s-a demonstrat că primarii Partidului Social Democrat (PSD), formațiunea politiCĂ Colegă de coaliție, mai devreme sau mai târziu, ajung prin Europa.
Exemple recente în acest sens ar fi: Cătălin Cherecheș (primarul din Baia Mare), Sorin Oprescu (fost primar general al Capitalei) și Darius Vâlcov (fost primar al municipiului Slatina).
Cel din urmă nu a rezistat însă prea mult prin Europa, în afara granițelor României.
Totuși, în cazul în care viitorii primari vor intra în campanie laolaltă cu europarlamentarii, s-ar putea să mai prindă din teme și să se poată acomoda mai bine prin Italia, Germania sau alte state de pe Bătrânul Continent, atunci când le va fi necesar.
PSD a avut chiar și primari care au depășit granițele Europei: Radu Mazăre.
Și el a cedat însă după un timp.
Din nefericire, PNL nu ia încă în considerare comasarea alegerilor locale cu cele sud-americane, central-americane sau central-africane.