Ieșirea neașteptată a Marii Britanii din Uniunea Europeană a provocat un veritabil seism la nivel planetar. Bursele au luat foc, lira sterlină s-a prăbușit la maximul istoric, băncile britanice au pierdut sute de miliarde de dolari. Și acesta e doar începutul. Analiștii estimează că vor urma luni grele pentru băbălanul englez de rând, care n-a priceput ce e UE asta și ce vrea ea, dar a votat BREXIT-ul, dus de nas de niște indivizi mândri că sunt britanici și protestanți cum era și Ponta al nostru că e român și ortodox. Scoția pleacă, Țara Galilor pleacă, Irlanda de Nord pleacă și țara nu se va mai numi, pe viitor, Marea Britanie, ci Mititica Britanie. Românii pleacă, bulgarii pleacă, polonezii pleacă, iar pakistanezii și arăbeții ar putea pleca și ei, dar nu în țările de origine, ci direct în sus, la Allah, luând cu ei cât mai mulți necredincioși britanici.
Într-un cuvânt, dezastru. Speriați că vor rămâne să facă foamea mai ceva ca-n timpul războiului, mii de britanici și-au anunțat deja intenția de a emigra în țări mai prospere, pentru a-și găsi acolo de muncă. Unii dintre ei nu exclud posibilitatea de a veni în România, mai ales după ce au auzit că la noi au rămas în țară doar bătrânii, tinerii fiind mai toți plecați la muncă sau la studii în Vest. ”Nouă, oamenilor de rând, o să ne fie foarte greu. Politicienii, ca Nigel Farage și Boris Johnson, o să se descurce, ei vor găsi mereu un rahat de mâncat, dar noi, care nu mâncăm rahat, că n-avem tradiție, ce-o să ne facem? N-avem altă soluție decât să emigrăm. Sunt dispus să prestez orice fel de muncă, nu îmi e rușine, pot chiar și să șterg bătrâni la cur”, ne-a declarat John Frechfine, un londonez care regretă acum că a votat pentru BREXIT.
Anunțuri de genul ăsta, deși i-au bucurat pe românii mai în vârstă, care vor face astfel economie la hârtie igienică, din mica lor pensioară, au băgat spaima în alții. De pildă, Mihai Gâdea și Mircea Badea s-au declarat indignați de venirea englezilor. ”Să stea acolo la ei englezii, că noi n-am venit peste ei să le luăm munca. Li s-a urât cu binele, vor să le rup capul la toți? Să ni-l lase pe bătrânul domn Voiculescu în pace, că de șters la cur îl ștergem noi, nu trebuie să vină străinii să ne ia meseria, brățară de aur”, ar fi spus Mirci Badea, în vreme ce colegul lui de bideu, Gâdea, a ținut să adauge: ”Domnul Profesor Voiculescu e un român patriot și n-ar accepta niciodată să fie șters la cur de niște străini. Plus de asta, de atâta băutură ce-au turnat în ei, englezii au limba aspră ca glașpapirul, nu catifelată, ca a noastră!”.