Pentru că problema încălzirii în apartamente le-a fost rezolvată, nu de Nicușor Dan, ci de dezghețul de afară, iar aspectul mereu litigios al străinilor care le intră în blocuri nu mai e de actualitate de când cu omniprezentele interfoane, pensionarii din Capitală se vor organiza din acest an pe modelul grupurilor infracționale de presiune, urmând să se distreze mult mai productiv, huiduind sindical la diverse manifestații de protest sau pur și simplu terorizând politicienii care sunt puși în situație de a participa la tot felul de evenimente publice.
Pentru ca toată osteneala lor să nu fie în zadar, în prealabil, bandele, organizate pe principiul gintei matriarhale, își vor contacta și își vor șantaja obiectivele acțiunilor aflate în program cu formula „Știu ce-ai făcut asta-vară”, urmând să le ceară acestora, pentru a-i scuti de neplăceri, o taxă de ”pensionar jmecher”, care poate reprezenta orice: bilete de tratament, tămâie, proteze dentare, loc liber pentru sacoșe în vehiculele STB etc.
Deși în spațiul public au apărut zvonuri despre aceste adevărate grupuri infracționale de câteva luni, nimeni nu a fost dispus să vorbească despre acest fenomen. Puțini politicieni au avut curajul de a refuza taxa de ”pensionar jmecher” înainte de evenimentele publice, cel mai cunoscut caz fiind acela al Guvernului României, pe care nu l-a interesat ”oferta” înaintea mitingului anti vaccinare din Parcul Izvor. Ca urmare, tupeul guvernanților a fost plătit extrem de scump, huiduitorii de vârsta a treia reușind să-i facă pe politicienii Puterii cu ou și cu oțet, astfel încât acei cărora le-ar trece prin cap, pe viitor, să refuze colaborarea cu bandele de bunicuțe hiperchinetice și bătrânei excitați să se gândească de două ori înainte de a face asta.
Am reușit să stăm de vorbă, sub protecția anonimatului, cu o membră a unei astfel de bande, care a participat la ultimul show de huiduială urbană anti botniță, mască, și Guvern în general. Cunoscută în cadrul bandei sub numele de Piaza Rea, acesta ne-a declarat: „Unii dintre noi așteaptă, e drept, unele beneficii. Dar cei mai mulți nu o facem pentru bani sau altceva. O facem de plăcere, iar cineva mai tânăr nu are cum să înțeleagă asta. Atunci când huidui, senzația nu se poate descrie în cuvinte. Ce ai simțit până acum înmulțești cu zece și tot nu te apropii. Sare pulsul, îți este frică de infarct, ți se înmoaie picioarele și simți că mori, dar plăcerea este cu atât mai mare”.
Pentru că ultimul huiduit a avut un succes foarte mare la public, provocând considerabile valori ale ratingului, cel puțin două posturi de televiziune au contactat bandele de huiduitori pensionari pentru lansarea unor reality show-uri.