Omul a dat nume lucrurilor pentru a putea ști ce cere. De aici vine și teoria că “barză”, „viezure”, “varză”, “brânză”, “mânz”, ar fi de fapt o listă cu șpaga cerută (oferită) cândva în neantul formării noastre ca nație. Asta dacă este să ne luăm și după apucăturile noastre mai mult sau mai puțin moderne, dar bine perpetuate. De la peșcheș, bacșiș, până la mită.
* Ori, cuvintele cer comunicare, iar comunicarea mijloace de comunicare. Dar ce te faci când niște procurori răi nu te mai lasă să comunici (în mod tradițional, cu mijloace tradiționale) tot ceea ce ai avea tu de comunicat? Inventezi. Numai cu ajutorul lui Sebastian Ghiță și a nevoii lui de comunicare cu amicul său de mânării politico-economice aciuat la Istambul, televiziunile se transformă în focuri de avertisment din deal în deal: atenție la năvălitor (pardon, procuror)! Ghiță și Ponta, ca să citez dintr-un viitor posibil referat al procurorilor: “au fost prezenţi în emisiuni difuzate la ore coincidente, stabilind un dialog implicit, care a cuprins un avertisment pentru Victor Ponta, formulat de Sebastian Ghiţă pe B1 TV, între orele 22.05 şi 22.07, la care Victor Ponta a răspuns după două minute, între 22.09 şi 22.13.”
Ceva de genul: “planul procurorilor care participă la acest proiect şi al ofiţerilor din servicii este, ştiind că nu-l pot demite pe Victor Ponta, să-l facă să-şi dea singur demisia”; la care Ponta răspunde că a priceput, e șchiop, nu prost: “Nu poate să facă nimeni presiuni să îmi dau demisia. Sigur că s-au făcut, se fac, publice, începând cu preşedintele Iohannis, dar până la urmă sunt un om pe picioarele mele (hahahahaha!) şi ştiu cam unde am fost numit, în funcţie, de cine şi doar cei care m-au numit acolo pot să-mi ceară demisia. (…) Cred că e un precedent extrem de grav. Nu am auzit niciodată de aşa ceva, în nici o ţară democratică. Se mai întâmplă în dictaturi, sigur că da, să-i iei pe cei din opoziţie să-i închizi”. La ultima afirmație, Elena Udrea ar râde, dar urma de la cătușe n-o lasă.
* Întotdeauna m-am întrebat: ce-a fost mai întâi, politicianul/funcționarul sau corupţia? Cine pe cine a „fătat”, ca să mă exprim elegant. Să fi fost politicianul (născătorul de sinecuri funcționărești) cel care a plodit corupția – observând că numai el este capabil să aprobe cu „da” sau cu „nu” te miri ce și pentru cine? Să fi fost el cel care a stabilit că, „dacă de el depinde”, atunci „să simtă” şi de ce (că, decât bolnav şi sărac, mai bine bogat şi sănătos și, vorba aceea: nimeni nu se hrănește numai cu flori și cu bomboane)? Sau, ea, „Caracatiţa”, având nevoie să i se aprobe cu „da” sau cu „nu” te miri ce și pentru cine, l-a inventat pe funcţionarul care să i le aprobe ei şi numai ei? Cuvântul „partid” s-a născut din cuvântul “parte”. Și cine-mparte, parte-și face. Mai ales când își țin partea. Dar își mai țin partea cei din PSD, sau au intrat pe modul “scapă cine poate”?
Că semnele disperării și ale lipsei de consens dintre fugarul în Seraiul de la ‘Stambul și ștăbimea (boierii) rămasă în Țară încep să se exprime public. Liviu Dragnea, coordonatorul infracțiunilor cu voturi ale PSD, i-a cerut lui Ponta, de data aceasta imperativ, să se întoarcă în ţară şi să-şi asume guvernarea, punând problema ieşirii de la guvernare: „Nu putem rămâne în orice condiţii. Eu nu sunt nici orb, nici surd, nici prost“. O afirmație similară (cu sabia Dosarului Căprioara de-asupra capului) a făcut și Marian Oprișan: „Ponta trebuie să se întoarcă de urgenţă în ţară şi să spună clar ce are de gând să facă.”
* Mai țineți minte când vă ziceam că javra de pază a Democrației s-a transformat în banner publicitar? “Câinele de pază al democrației era deja banner de publicitate politică. Acum vine Ponta și-i pune și botniță din bani publici.(…) câinele de pază al democrației a ajuns mai întâi banner publicitar, iar cum este, pe față, purtătorul mesjului politic – dar are pretenția să fie considerat echidistant. Asta deși pe colți îi scrie: “un zâmbet strălucitor și incisiv de la Guvernul României” (indiferent de Guvern); “acest lătrat/mârâit constant din gât este întreținut doar pentru Antenele lui Voiculescu”; și/sau “datul prietenos din coadă, doar prin energie vie de la Petrom” (și alte Complexe energetice, ori ce s-a mai găsi de forțat să marce banul să fie spălat golanul aflat la guvernare)”
Același lucru ne zice acum și Raportul Departamentului de Stat american privind "Practici în materie de drepturile omului în 2014", la capitolul despre România: “Politicieni controlează grupuri media în România. Există acte de intimidare a ziariştilor”. Secretul lui Polichinele, care va să zică, este că, “deși legislaţia din România garantează libertatea presei, există grupuri media controlate de politicieni”, arată Raportul Departamentului de Stat, care, în plus, denunță tentativele de intimidare ale jurnaliştilor, menţionând şi cazul în care premierul Victor Ponta i-a numit "mujahedini" pe reporterii MEDIAFAX. Un paragraf aparte este dedicat și atitudinilor de dezaxat al purtătorului său de necuvânt, Mirel Palada, la adresa “pufoșilor” din mass media care nu-i erau pe plac.
