AcasăActualitateRomânii, între Moș Crăciun, Santa Klaus și Baba Dochia

Românii, între Moș Crăciun, Santa Klaus și Baba Dochia

De la apariția lui în poveștile omenirii, Moș Crãciun a fost mereu un personaj popular. Logic, și-a întemeiat o Mișcare Populară cu mult anterior Moșului băsist care și-a croit una după ce a devenit nepopular.

De când cu pandemia, însă, Moșului titular, cam galben anul ăsta, conform nivelului de sănătate publică dar și uniformei de partid, i s-a topit considerabil sacul. Nu tu petreceri cu cadouri pentru familiile bugetarilor, nu tu prime considerabile sau paranghelii publice, în piață, plătite cu milioane de euro din banii publici pentru amăgirea prostimii care mai crede în basmele de Sărbători.

Evident, Moșul nu are anexa subțiată chiar pentru toți. Copiii preferați și care au păpat cuminți feliile de tort bugetar, făcând conștiincios parte și părinților lor mai grași ca Moșul, primesc sacul indexat.. Asemenea Parlamentului plin de burtoși cărora le cresc alocările de la an la an, că tot ce-și face Alesul cu mâna lui republică parlamentară se cheamã.

Anul ăsta, Moș Crăciunul român e liberal – progresist și nu vine din Laponia. El a fost de fapt mereu aici, transformându-se spectaculos din Gerilă în Ferilă. În această postură și cu o altă haină pe el, una galben – bleu, cu vipușcă tricoloră în roșu, alb și verde, Moșul își face zilele astea planul să strângă cât mai mulți saci pentru sine, neuitând să le povestească pofticioșilor copii ai nenorocului de a fi români simpli despre cât de egali sunt ei în fața șansei.

În plan secund, un al Moș, al viitorului zice el, echipat în auriu bronzat cu ceva solar de la Est, se pregătește pentru Sărbătorile de peste patru ani, crescându-și imaginea în fața boborului care vede în el patriotul investitor.

Deși, după fondul de ten al multora dintre adepții săi minoritari, pare mai degrabã un Sai Baba zămislind prin mișcări magice ale mâinii comori demne de peștera lui Ali Baba, Moșul ortodox naționalist se anunță de pe acum un adversar redutabil pentru Moșul teuton, de la Cotroceni, cel pe care românii, care se dovedesc, uneori, oameni adaptabili și receptivi la tradițiile de afară, l-au adoptat cu tot cu denumirea lui de Santa Klaus, pe lângă hamburgheri, cole, șaorme, valentainuri și haloinuri.

Cert e că, după cum a nins cu voturi la ultimele alegeri, ăștia patru ani care ne mai despart de prezidențialele din 2024 sunt ultimii din perioada de probă pe care românii i-au acordat-o lui Santa. Timp în care ar fi musai ca el să le arate băștinașilor cum știe să scoată din sac case, butelii și salarii indexate, altfel riscăm cu toții ca peste patru ierni locul Moșului să fie luat de o Babă Dochie cu burta mare și gura și mai mare, atât de mare încât nicio mască antiCovid nu reușește să i-o acopere…

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare