Cu ani în urmă, înainte chiar ca Emil Constantinescu să declare la televizor că are viziuni roz cu călugărul Vasile, Ion Iliescu se mărturisea liber-cugetător. Din cauza asta a şi pierdut, spun teologii, alegerile din ’96, obligând şi PDSR să ţină, vreo patru ani, post negru. Acum, pentru că nu vor ca la anul istoria să se repete şi PSD-ul să treacă patru ani de cincinal în uitare, tocmai când Livache ar vrea să plece cu a treia de pe loc, Dragnea și cu Zgonea l-au rugat în genunchi pe bătrânul tovarăş de luptă, după ce, la Congres, îl scoseseră de la conducere cu șuturi în cur, să se lepede de principiile marxist-leniniste şi să mai treacă şi el pragul unui sfânt lăcaş, doar – doar le-o feri toa’șu’ Dumnezeu Partidul de compromitere și i-o trece cu vederea Sfântul Alegător la dreapta Judecată Electorală. Nu de alta, dar uite, mâine-poimâine îl bagă la mititică procurorii și judecătorii lui Voinea, ăia de-i cereau, deghizați în oameni de bine, prin 90, la Romexpo, autografe cu creta pe șalopeta de miner.
Deranjat de ideea de-a fi tras pe dreapta la Rahova, după ce a fost o viaţă întreagă de stânga, și mai ales speriat de perspectiva de-a da colțul, pe sens unic, într-un pat anonim de bulău, ceea ce cu siguranță i-ar aduce un vot de blam în partidul lui Scaraoţchi și sarcina de a proiecta hidrocentrale cu smoală clocotită în cine ştie ce fundătură din Iad, Iliescu a decis să le dea ascultare celor doi boși PSD. Drept pentru care azi, după vizita la Parchetul General, nea Nelu s-a deghizat în reprezentantă, cu convingeri ferme, a electoratului captiv, îmbrăcând, modest, un fâș ceapist şi o broboadă în ton cu combinezonul de muncă al lui taica părintele, după care a păşit, sfios, pe treptele Bisericii Ruse din Bucureşti.
Din greşeală, pentru că nu mai intrase niciodată în vreo biserică, Iliescu-a pupat mai întâi cu evlavie mâna clopotarului, confundându-l cu parohul local, apoi și-a luat avânt prin biserică, închinându-se pe rând la icoane, de parcă ar fi primit vizita unui întreg Comitet Central. După ce a călcat pe picioare mai multe pensionare, deşi acestea îl votaseră cu sfinţenie chiar şi la alegerile din 2004, 2009 și 2014, Iliescu şi-a croit drum până la altar şi acolo a început să bată nişte mătănii lungi, călugăreşti, aplecându-se cu fruntea până la pământ, spre uimirea şi admiraţia celor prezenţi. Într-un târziu, după ce a prestat vreo cincizeci de genoflexiuni, el a remarcat că se simte mult mai uşor şi nici nu respiră cu dificultate, aşa cum i se întâmpla când alerga pe bandă, în dressingul Ninei.
Martorii spun că, ulterior acestui exerciţiu de admiraţie a zeului necunoscut, papașa a pus ochii pe o icoană aflată în faţa altarului și, citind pe plăcuţa de alamă de dedesubt numele reprezentării – „Sfântul Nicolae” – emoţionat până la lacrimi dar și plin de speranță, Iliescu a avut totuşi puterea să îngaime: „Nea Nicule, tare ai mai încărunţit, bre, de la ultimul Congres! Da’ ştiam eu că până la urmă o să te facă ăştia şi sfânt!.. Zi, egzistă viață de nomenclaturist și după completul de judecată?”
