Puțin abțiguit după câteva păhărele de palincă, un maghiar excentric din Miercurea-Ciuc a decis ieri să meargă la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, în ciuda faptului că restul prietenilor sau rudelor sale au boicotat scrutinul. În plus, din datele obținute de reporterii Academiei Cațavencu de la BEC, el a fost chiar singurul etnic maghiar din întreg județul care a ținut ieri o ștampilă în mână, restul votanților fiind români.
Din câte se pare, votantul, pe numele său Borbély Imre, și-a făcut apariția la secție în jurul orei 22, spre uimirea tuturor membrilor secției. „Până la ora aia nu venise niciun maghiar la vot, ne-am gândit că poate a fost o problemă că nu au existat buletine de vot bilingve”, ne-a declarat președintele secției. Reporterii AC au reușit totuși să dea de excentricul votant și să obțină o declarație de la acesta. Astfel, el ne-a mărturisit că lui nu-i prea pasă de politică sau de declarațiile lui Orbán Viktor ori Tőkés László. Astfel, singura sa motivație de a participa la scrutin a fost aceea de a-și întregi colecția de abțibilduri de pe cartea de identitate, aceasta fiind una dintre pasiunile lui secrete.
În plus, am reușit să aflăm și ce a votat domnul Borbély. Sătul de lupta politică din România, el nu a pus ștampila pe DA sau pe NU, ci, utilizând pixul din dotare, a măzgâlit următoarea propoziție la adresa trustului Intact: „Antena 3, hai, ciocolom!”.