Ce mi se pare la fel de înspăimântător ca posibila vinovăție ucigașă cu premeditare a doctorițelor de la spitalul Sf. Pantelimon este poziția Colegiului Medicilor și a organizației medicilor ATI de a împiedica cercetarea zișilor medici de către procurori. Când e vorba de morți în condiții cât se poate de dubioase, văd că doctorii vor să fie investigați și judecați tot de doctori, căci procurorii nu se pricep la medicină. Așa cum parlamentarii au fost făcuți scăpați din anchetele DNA de colegii lor, tot parlamentari, prin vot. Sau, așa cum, în Evul Mediu, oamenii Bisericii nu puteau fi judecați decât de Biserică…
În cursul investigațiilor, oamenii legii pot să apeleze, după caz, la organe de expertiză autorizate în domeniul în care are loc ancheta. La fel, și cei acuzați. Dar când e vorba de vieți omenești, cum să împiedici intervenția Poliției și Procuraturii? Adică, dacă un inginer face o manevră care aruncă în aer o instalație petrolieră, cu morți și răniți, să fie judecat de Asociația Inginerilor Petroliști?
Nu-mi pot reprima gândul că o astfel de atitudine a breslei doctorilor presupune că au niște cadavre ascunse prin dulapuri… Și nu numai eu.
Postarea inițială
Doamnele cu Coasa și Ballastexistenzen
Cele întâmplate la spitalul Sf. Pantelimon din capitală sunt o lovitură psihologică cruntă pentru breasla medicală din România. Acum nu mai e vorba de și așa mult prea multele cazuri de malpraxis, în cauză este uciderea cu intenție a pacienților de către medici. Dacă Justiția le va găsi vinovate pe cele două doctorițe, atunci apare o întrebare grea: ce anume le-a determinat să facă așa ceva?
M-am interesat: nu câștigă bani în plus în funcție de „rulajul” morți-vii în secțiile ATI. Nu sunt felicitate și promovate pentru că fac economii la noradrenalină. Atunci?
Răspunsul cred că se află în spatele cuvântului „eficientizare”. Au decis doamnele doctor, la un spital de stat, că bolnavii în stare gravă nu e eficient pentru societate să mai fie ținuți în viață. Prin urmare, le-au redus de zeci de ori dozele de „Nora”, ceea ce i-a omorât rapid și în număr considerabil. N-au menționat operațiunea în fișele medicale, cifrele rămânând doar în memoria injectomatelor, unde le-au găsit procurorii – Doamnele cu Coasa erau perfect conștiente de ilegalitatea ucigașă pe care o comiteau. Dar, „eficientizau”…
Nu altfel au procedat doctori ai celui de-al treilea Reich. Începând din 1939, naziștii în halat alb au hotărât că pacienții cu boli cronice handicapante și cu afecțiuni psihice „nu are rost, este inutil să mai trăiască”. Acțiunea a avut inițial și un titlu oficial, „Aktion T-4”. Mai întâi, pacienților etichetați li se reducea tratamentul, până la suprimare. Apoi, s-a decis pe față cine trebuie să moară, cei selectați fiind injectați letal sau gazați. Peste 200.000 de bolnavi au fost exterminați astfel, înainte ca, în fața creșterii valului de critici publice, Hitler să ordone oprirea programului de „eficientizare” a populației Germaniei și Austriei. Lichidarea „Ballastexistenzen” a continuat însă, în secret, până la căderea regimului nazist.
Mă gândesc că Doamnele cu Coasa simțeau probabil o plăcere specială în a trimite la moarte oameni aflați la cheremul lor, mult mai intensă decât în a-i ține în viață…
