Poate că cei care și-au luat bac-ul cu o notă de peste 7,03 își vor aduce aminte că împăratul roman Caligula şi-a învestit calul, pe Incitatus, senator cu drepturi depline. Nu știm dacă a ajuns și șeful senatului. Ceea ce știm este că, păstrând proporțiile, lucrurile tind să se repete și în politica de la porțile Orientului. Doar că nu avem un cal, ci un președinte, și nu avem un Caligula, ci un Ciucă.
Așadar, avem un președinte care, după ce în primul mandat a clamat faptul că a scăpat țara de PSD, în cel de-al doilea mandat a adus PSD la putere. Pe ce motiv? Ați ghicit! Război la graniță și nevoia de stabilitate. Musai să facem aici o mică paranteză. Lăudătorul de serviciu, Vlad Nistor, a avut inspirația să ne spună că, în cel de-al doilea mandat, cea mai mare realizare a lui Iohannis a fost că a continuat politica de alianță cu SUA și NATO, că putea să ne dea pe mâna rușilor cât ai clipi, la noi în țară existând un curent puternic pro-rus (sic!), dar, nu, el ne-a salvat și a mers în continuare pe mâna aliaților occidentali. Rămâi perplex, nici măcar nu merită vreun comentariu.
Dar să continuăm.
Avem un președinte care, fiind un profesor mediocru (nu am auzit de vreo lucrare științifică notorie cât de cât), a avut ambiția personală să creeze un proiect de țară – România educată – ce s-a dovedit nu numai un fiasco total, ci a bulversat și bruma de stabilitate (că tot le e drag cuvântul ăsta) care mai oferea oarece predictibilitate sistemului de învățământ. Avem un președinte care, în loc să caute să întărească, să lărgească și să facă eficiente pentru România relațiile cu țările dezvoltate economic din lume, a preferat să facă excursii de familie în țări exotice cu care avem schimburi mai puține decât se fac în Obor. Avem un președinte care s-a visat, ca și Mircea Geoană, pentru o noapte Secretarul General NATO, pentru jumătate de noapte, Președintele Comisiei Europene și pentru cinci minute, la pipi, comisar european pe apărare. Cum niciuna dintre aceste măriri, care se potriveau cât de cât mărimii orgoliului prezidențial, nu a fost luată în serios nici de americani, nici de europeni, domnul Klaus și-a amintit că mai există și o țară numită România care are un senat și că, prin urmare, ar putea să se facă șeful senatului, adică, din primul, al doilea om în stat. Așadar, avem un președinte care, după 10 ani de nimic, nu vrea să ne lase, ci se ține scai de noi pentru că, nu-i așa, are o expertiză care trebuie folosită în serviciul României.
Și ce mai avem? Mai avem un Ciucă. Și un PNL. Care, prin legea dată special pentru Iohannis, tocmai și-a făcut singur o castrare chimică. Desigur, Ciucă îi este dator până peste gât președintelui, desigur, trebuia să-i întoarcă favorul, dar de ce pe spinarea noastră? Și-a promovat cărticica lui pe banii noștri, și nu puțini, 4 milioane de euro, dar acum dispune și de locurile din senat după propria-i voință tot pe banii noștri? Ceea ce se urmărește este din start o imposibilitate: transformarea tandemului Johannis-Ciucă într-unul Medvedev-Putin, cu o eventuală schimbare a Constituției. Este o imposibilitate măcar și pentru faptul că Nicolae Ciucă nu va ajunge nici pe locul trei în primul tur al prezidențialelor.
Deși Valeriu Stoica a avertizat dur și clar: „Etapa Iohannis a fost importantă, dar s-a încheiat”; PNL, prin corifeii săi care de fapt duc întreaga lui politică falimentară – Ciucă, Bode, Rareș Bogdan, Flutur, Turcan și Motreanu -, nu numai că trimit PNL în brațele PSD, devenind un partid-remorcă, dar își și trădează electoratul cu seninătatea cu care aruncă la coș o coajă de banană (în caz că nu o aruncă pe jos).
Un lucru este sigur: Nicolae Ciucă va dispărea din viața politică, liderii liberali îl vor devora cu plăcerea hienelor care fură prada leilor. Dar ce te faci dacă leul vine să-și revendice prada? Ce te faci dacă Iohannis își dorește președinția partidului? Acesta va fi momentul în care liderii liberali își vor conștientiza cu claritate, dar și cu durere, gestul de slugărnicie falimentar făcut prin legea care dă dreptul președintelui să candideze la senat, chiar fiind în funcție. Acesta va fi momentul când eșalonul doi din PNL va găsi de cuviință să iasă la atac și să îndepărteze echipa care, la alegeri, va aduce partidului probabil cel mai scăzut scor obținut vreodată.
Dar cel mai grav dintre toate, dragii mei, este atentatul la democrație. Cel mai grav este gestul de nesocotire a electoratului. Cel mai grav este că toate aceste mișculații sunt o bătaie de joc la adresa noastră, a tuturor, indiferent de simpatii politice.
Dar și mai grav este un alt fapt: tăcerea noastră.
