Am observat, dezamăgit, în ultimele zile, cum mulți oameni pe care îi respect (de la Cristi Danileț, la colegi din redacție) salută inițiativa lui Victor Ponta de a le confisca mașinile celor care încalcă grav legea rutieră.
Înainte să explic de ce ideea asta mi se pare mai proastă decât autostrada suspendată a lui Oprescu, vrea să spun clar că nu suspectez pe nimeni de rea-credință. Nici chiar pe Ponta. Cu toții vrem un trafic mai liniștit și mai sigur. Cu toții ne-am săturat de beizadele care încalcă legea și scapă nevătămate, care omoară oameni pe trecerea de pietoni și apoi se comportă sfidător în fața camerelor sau a judecătorilor. Și, în mod natural, le dorim răul. Că-i vorba de o bătaie bună sau o execuție cu bazooka, cred că orice român de bun-simț a dorit să se răzbune pe șmecherașii care au impresia că sunt deasupra legii. Eu personal le-aș dori să le crească un coi în talpă!
Cu toate astea, o bucată de legislație dată la resentiment e la fel de utilă ca o clismă cu alcool. În România, nesimțiții care ne taie calea în trafic cred că sunt imuni la rigorile legii pentru că, ei bine, chiar sunt imuni la rigorile legii. Dacă îi confiști Merțanu’ unui astfel de individ pentru că l-ai prins cu două sute la oră în localitate, tot ce faci e să-l forțezi să-și scoată BMW-ul de la naftalină ca să facă exact același lucru. Iar asta, în cazul greu de crezut în care un polițist are tupeul să-l sancționeze pe nenorocit.
Cel mai probabil, singurul afectat de prevederea asta o să fii tu, care, din cauză că aveai copilul bolnav, te-ai grăbit acasă odată în Clioul tău luat în leasing (singura ta mașină) și ai avut ghinionul să fii prins. De același polițist care tocmai i-a dat drumul unui fiu de președinte de Consiliu Județean care a călcat linia continuă, a depășit viteza legală și, bașca, trăsese două liniuțe de cocaină înainte să se urce la volan.
Dacă s-ar respecta cu adevărat legea la noi, suspendarea permisului ar fi îndeajuns, fără să fie nevoie să ne băgăm picioarele în drepturile de proprietatea garantate de amărâta noastră de Constituție. Ca să nu mai vorbesc că nu știm încă ce e aia „încălcare gravă” a legii rutiere, iar o prevedere de genul ăsta poate fi o armă foarte puternică în brațele unui polițist șpăgar („500 de euro sau îți iau mașina, fraiere! Ce, te pui cu organu’?!”). Poate Victor Ponta are dreptate – trebuie înăsprite legile de circulație –, dar cum ar fi să le aplicăm pe-astea pe care le avem deja, ca să vedem dacă, într-adevăr, e cazul de așa ceva!? De asemenea, nu știu dacă e înțelept să le dăm urmașilor PCR (fie că sunt useliști sau pedeliști) mai multe mijloace de a se juca cu ce-i al nostru…
Exclusiv online